Valentin Țicu era, înainte de accidentare, unul dintre cei mai apreciați fundași laterali din România. Avea evoluții constante, a ajuns să fie convocat și la naționala României în timp, dar până acum nu a apucat să debuteze. Probabil că va veni și acel moment, dar până atunci trebuie să revină într-o formă bună și să reintre în angrenajul ”găzarilor”.

Fundașul de bandă al Petrolului a dezvăluit că își dorește să îmbrace tricoul naționalei și că va munci mult în acest sens. În sezonul 2024-2025, fundașul lateral a bifat, însă, doar trei meciuri, iar Transfermarkt îl cotează acum la numai 500.000 de euro.

Valentin Țicu s-a operat iar. Daniel Chiriță, părere despre fundașul Petrolului

El a fost nevoit, în urmă cu câteva săptămâni, să se opereze din nou în urma unei accidentări suferite în urmă cu luni bune, pentru că prima operație nu a reușit. A doua intervenție a suferit-o în Italia.

Daniel Chiriță, fost fundaș la Petrolul, l-a caracterizat pe Țicu într-un dialog cu Sport.ro. Speră să îl vadă, din nou, la un nivel important în câțiva ani, mai ales că au și jucat împreună în urmă cu câteva sezoane, când Petrolul a luat-o de jos, din ligile inferioare.

Daniel Chiriță îl vedea pe Țicu la echipa națională

Chiriță era impresionat de evoluțiile lui Țicu, pe care l-a remarcat când nu avea nici 20 de ani și l-a comparat cu marele Cristian Chivu, care a avut o carieră impresionantă, câștigător al Ligii Campionilor cu Inter și care a mai jucat și pentru AS Roma sau Ajax.

”Țicu s-a operat iar, în Italia. Îmi e milă de el, eu îl vedeam Chivu 2. Eu îl vedeam noul Cristi Chivu, aceeași structură, puternic, stâng bun, dar a avut ghinion săracul!

Nu i-a ieșit prima operație, acum a fost nevoit să se opereze iar. Era o variantă și pentru națională. Bine, noi nu prea am avut niciodată fundaș stânga... nu am avut multe variante. A fost Selymes, apoi a fost Raț, acum e Bancu”, a spus Daniel Chiriță pentru Sport.ro.

Ludogoreț Razgrad, multipla campioană a Bulgariei, a fost cu ochii și ea pe Valentin Țicu. Altfel, În urmă cu câțiva ani, Țicu a fost dorit și de FCSB, când la acel moment era antrenor al bucureștenilor nimeni altul decât Edi Iordănescu.