Farul lui Gică Hagi, pus la zid de un jucător din Liga 1: "Mi-au zis că semnăm, acum nimic! Nu pot să joc și nu primesc salariu"

farul Gaz Metan Medias Gica Hagi nasser chamed zoltan iasko Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 13 Martie 2022, 13:53
Data actualizarii: Duminica 13 Martie 2022, 13:54

Nasser Chamed (28 de ani), fostul căpitan al lui Gaz Metan Mediaș, a avut o reacție dură la adresa celor de la Farul Constanța, despre care spune că sunt lipsiți de seriozitate.

Fotbalistul din Insulele Comore, care juca din 2017 la Gaz Metan, a depus memoriu din cauza restanțelor salariale de la formație medieșeană, iar Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor l-a declarat liber de contract pe 9 martie.

Nasser Chamed, dezamăgit de Farul

Chamed spune că și-a dorit să rămână liber de contract în plin sezon pentru că ar fi avut o înțelegere verbală cu Farul Constanța, care intenționa să îl transfere în această săptămână. Numai că formația patronată de Gică Hagi s-a răzgândit și i-a transmis mijlocașului că mutarea nu se va mai realiza.

Astfel, jucătorul născut la Lyon ar urma să rămână fără echipă până la finalul sezonului, fapt care l-a determinat să își manifeste public nemulțumirea.

"Farul nu m-a respectat, am primit ieri un mesaj de la directorul sportiv (Zoltan Iasko), și mi-a spus că nu mai fac transferuri până la vară, este incredibil, am depus memoriu pentru Farul și ei mi-au făcut asta.

Joi am fost până la Cluj să vorbim cu ei și mi-au zis că duminică semnăm, acum nimic. Sunt foarte dezamagit, după meciul cu CFR Cluj am găsit un acord cu Farul, acum nu pot să joc, nu primesc salariu, nimic, asta e.

Nu cred că plec acasă, sunt extrem de dezamăgit de Farul. Am crezut că acolo sunt oameni serioși, dar din păcate nu este așa", a spus Nasser Chamed, pentru gazisti.ro, site-ul suporterilor lui Gaz Metan.

Nasser Chamed juca la Gaz Metan Mediaș din septembrie 2017, iar până la începutul acestui an a strâns 149 de meciuri și 11 goluri. Mijlocașul a mai evoluat de-a lungul carierei în Franța, la Chateauroux și Nimes.

  • 300.000 de euro este cota de piață a lui Nasser Chamed, conform Transfermarkt 
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!