OFICIAL Farul Constanța, superofensivă pe piața de mercato! Kevin Boli a semnat cu echipa lui Gică Hagi

Farul Constanta Gica Hagi Kevin Boli Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 09 Ianuarie 2023, 14:09
Data actualizarii: Luni 09 Ianuarie 2023, 14:18

Trupa de pe litoral a mai oficializat o mutare în această perioadă de mercato din iarnă.

După ce a fost la un pas să ajungă la FCSB în toamnă, pentru o sumă estimativă de 350.000 euro (DETALII AICI), Kevin Boli a ajuns în cele din urmă să semneze cu Farul lui Gică Hagi.

Farul Constanța, superofensivă pe piața de mercato! Kevin Boli a semnat cu echipa lui Gică Hagi

Cotat la 450.000 euro, potrivit site-urilor de specialitate, stoperul ivorian intrase în ultimele șase luni de contract cu FC Botoșani, echipă la care a bifat 12 apariții în actuala stagiune de Superligă.

„Fundașul francez Kevin Boli este de astăzi jucătorul echipei noastre!

În vârstă de 31 de ani, Kevin Boli este un jucător care cunoaște foarte bine fotbalul românesc, unde a mai evoluat atât pentru echipa noastră între 2015-2017, cât și pentru CFR Cluj în perioada 2017-2018 și 2019-2020, și FC Botoșani între iulie - decembrie 2022.

A mai jucat pentru echipe precum Sedan (Franța), Mouscrou (Belgia), GZ Hengfeng (China) și Samsunspor (Turcia).Este cvadruplu campion al României în 2017, 2018, 2020 și 2021! Mult succes în tricoul alb-albastru, Kevin!”, se arată în comunicatul emis de Farul Constanța pe site-ul oficial al clublui.

Farul, în perioada de mercato din iarnă

Antrenor - Gheorghe Hagi (confirmat)

Veniri - Mateus Criciuma (Brazilia / extremă dreapta / 23 de ani / FC Botoșani / liber de contract), Nicolas Popescu (România / 20 de ani / închizător / FC Voluntari / liber de contract), Rolandas Baravykas (Lituania / 27 de ani / fundaș dreapta / "U" Cluj / liber de contract)

Reveniri după împrumuturi - /

Plecări - Romario Benzar (România / 30 de ani / fundaș dreapta / UTA Arad / contract reziliat), Gabriel Torje (România / 33 de ani / extremă dreapta / contract reziliat), Robert Moldoveanu (România / 23 de ani / atacant / Petrolul / contract reziliat), Robert Ion (România / 22 de ani / mijlocaș ofensiv / Poli Iași / contract reziliat), Ayrton Mboko (Belgia, RD Congo / 25 de ani / fundaș dreapta / FC Botoșani / contract reziliat), Jeremy Corinus (Franța / mijlocaș central / 25 de ani / Chindia Târgoviște / contract reziliat)

Jucători puși pe lista de transferuri - /

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!