Ianis Zicu (42 de ani), este noul tehnician al constănțenilor. După ce a reușit promovarea cu Metaloglobus în Superliga României, antrenorul a revenit la echipa din orașul său natal, pe care a mai condus-o și înainte ca Farul și Viitorul să fuzioneze.
Fostul atacant a fost prezentat prin intermediul unui comunicat oficial postat pe site-ul fostei campioane a României.
Cu o zi înainte de anunțul oficial, Zicu și-a anunțat decizia de a pelca de la Metaloglobus prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare.
Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța
„Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța.
Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, la 23 octombrie 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a evoluat în cariera de jucător pentru Farul, Dinamo București, AC Parma, Rapid București, Poli Timișoara, TSKA Sofia, Pohang Steelers, Gangwon (ambele Coreea de Sud), Petrolul Ploiești sau ASA Tg.Mureș. Pentru echipa națională a României a disputat 12 partide.
Ca antrenor, a mai pregătit echipa U18 de la FC Voluntari (ianuarie-iunie 2019), Farul (iulie 2019-iunie 2021), Concordia Chiajna (martie-septembrie 2022) și Metaloglobus București (septembrie 2023-iunie 2025). Cu Metaloglobus a reușit cea mai mare performanță din istoria clubului, promovarea în Superligă în acest sezon.
Bun venit la Farul, Ianis Zicu, și cât mai multe realizări pe banca tehnică a ''marinarilor''”, a transmis Farul Constanța, pe site-ul oficial al clubului.
Zicu a fost favorit să preia Petrolul, dar ar fi refuzat negocierile
După anunțarea plecării lui Gică Hagi de la Farul, tânărul tehnician este dat ca favorit să devină noul antrenor al dobrogenilor. În ultimele săptămâni, pe fir a fi fost și Petrolul Ploiești, care caută să-l înlocuiască pe turcul Mehmet Topal, care a plecat la finalul sezonul recent încheiat.
După ce l-a curtat pe Adrian Mihalcea (48 de ani), recent plecat de la Unirea Slobozia și înțeles cu UTA Arad, echipa prahoveană l-a anunțat pe Liviu Ciobotariu (54 ani) ca antrenor al echipei pentru următoarele două sezoane. Din informațiile deținute de Sport.ro, Zicu a fost în capul listei scurte a "Lupilor galbeni", dar nu a fost numit, din cauză că a transmis că nu poate negocia decât după terminarea meciurilor de baraj cu Poli Iași.