Explicatiile lui Talpan: Cum a ajuns marca Steaua sa coste 57 mil euro, fara stadion si fara rezultatele echipei intre 2004 si 2014! Acum ii pregateste alte doua lovituri lui Becali

Florin Talpan Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 24 Februarie 2016, 19:11
Data actualizarii: Miercuri 24 Februarie 2016, 19:15

Florin Talpan, juristul CSA Steaua, a explicat cum marca istorica a Stelei a ajuns sa coste 57 milioane de euro.

"Evaluatorul ANEVAR a fost selectat in urma unei proceduri de achizitie publica, la care au participat trei ofertanti. Au fost mai multe contestatii, care au fost respinse in timp. De aceea, procedura de evaluare a durat atat de mult.", a declarat Talpan la DigiSport.

Juristul CSA Steaua a declarat ca intre criteriile evaluatorului nu s-au regasit stadionul, cladirile, birourile si nici performantele reusita de echipa de fotbal intre 2004 si 2014.

"Evaluarea brandului Steaua s-a facut la standardele internationale 4S pentru activele necorporale. S-au folosit criterii obiective, indicatorii financiari din ultimii ani ai CS Steaua Bucuresti, precum si cele 17.416 medalii, cupe si campionate castigate la toate competitiile la care au participat sportivii Stelei, inclusiv performantele din fotbal, in frunte cu Cupa Campionilor Europeni si Supercupa Europei. Altfel spus, evaluarea a tinut cont si de activitatea echipei de fotbal din perioada in care aceasta a apartinut CS Steaua, adica pana in 2004"

"Perioada 2004 - 2014 nu a fost luata in calcul. S-a tinut cont de rezultatele inregistrate de celelate sectii, sunt 27, pana in 2014, dar actuala echipa de fotbal nu. Raportul final nu a avut scop evaluarea drepturilor imobile, adica fara stadion, cladiri, birouri, doar marca!"

"Pentru a inlatura orice confuzie, trebuie sa precizez ca brandul Steaua Bucuresti nu se rezuma doar la o sigla, ci reprezinta notorietatea acestui club in lume din 1947 si pana in prezent", a declarat Talpan, care a mai precizat ca mai urmeaza doua evaluari:

"Acest evaluator Anevar a raspuns deocamdata la primul obiectiv, dar vor mai urma alte doua rapoarte. Primul va fi legat de valoarea prejudiciului pentru folosirea neautorizata a brandului Steaua in acesti ultimi 10 ani iar al doilea va fi legat de taxa de licenta pentru activitatea fotbalistica. in urma acestor noi rapoarte se va stabili un pret"

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!