Parks: "Obiectivul nostru este primul loc!"

Cristian Pustai Gaz Metan Medias Poli Timisoara Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 25 Noiembrie 2009, 19:34
Data actualizarii: Miercuri 25 Noiembrie 2009, 19:35

Fundasul Timisoarei, Florin Maxim, a declarat, miercuri, ca partida cu Gaz Metan Medias, din etapa a XV-a a Ligii I, va fi dificila, dar este increzator in sansele echipei sale de a castiga.

"Speram sa jucam la fel (n.r. - ca in meciul de luni, cu Dinamo, scor 2-0), sa stam bine in teren si cred ca o sa castigam. Va fi greu, dar sper si cred ca o sa castigam. Gaz Metan Medias este o echipa incomoda, imi place cum joaca", a spus Maxim.

Atacantul Winston Parks s-a declarat, de asemenea, optimist inaintea intalnirii de la Medias. "Suntem foarte optimisti si motivati, pregatiti sa continuam sa obtinem puncte. Suntem pe locul patru, iar obiectivul este sa ocupam prima pozitie si pentu asta trebuie sa castigam meciul care urmeaza si daca ne pastram acelasi spirit pe care l-am avut la meciul anterior, totul o sa fie bine.

Trebuie sa castigam de acum inainte toate meciurile care au ramas. Nu putem spune ca va fi usor, depinde de noi daca suntem pregatiti pentru meci, dar daca ne vom pastra spiritul acesta, vom obtine victoria. Daca vom oferi ceea ce am oferit la meciul anterior cu Dinamo, totul va fi bine", a afirmat Parks.

Antrenorul lui Gaz Metan Medias, Cristian Pustai, a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, ca daca problemele de lot cu care se confrunta vor persista ar putea cere amanarea meciului cu Timisoara, din etapa a XV-a a Ligii I.

"Din pacate avem multe indisponibilitati: Markovici si Kratochvil pana la sfarsitul turului, Parvulescu este suspendat si apoi sunt racitii care apar din zi in zi, Cigan, Vidakovici, Marovici.

Probabil Munteanu, cu un inceput de pneumonie, va fi si el incert, iar Dudita si Bud au acuzat si ei stari de raceala. In aceasta saptamana am avut la antrenamente doar 16 jucatori. Daca problemele de lot persista, este posibil sa cerem amanarea meciului, desi nu stiu sigur daca se poate. Insa daca lucrurile nu se vor ameliora sigur vom incerca sa obtinem amanarea.

Este o situatie foarte grea, dar asta nu este o scuza, deoarece asteptam acest meci si vrem sa luam toate cele trei puncte. Sa speram ca dupa ce am primit patru goluri de la Rapid vom fi din nou invincibili, la fel ca dupa meciul cu Steaua, cand am primit tot patru goluri", a spus Pustai.

Meciul Gaz Metan Medias - FC Timisoara, din etapa a XV-a a Ligii I, este programat duminica, la ora 16.00.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!