La finalul meciului, Robert Ilyeș, antrenorul lui Csikszereda și-a exprimat frustrarea cu provire la rezultatul final, punctând faptul că echipa sa a fost mai bună, mai ales în repriza a doua.
"Poate înainte de meci acceptam un egal, dar așa, pe aspectul jocului, mai ales prin prisma penalty-ului, am așa o frustrare în mine. Nu pot să accept rezultatul. Cred că am fost echipa mai bună. Prima repriză am început mai fricoși, nu am fost agresivi, dar am echilibrat în partea a doua a primei reprize.
Robert Ilyeș, frustrat după egalul cu Petrolul
În repriza a doua am controlat jocul, dar, din păcate, am avut foarte puține șuturi pe spațiul porții. Eu am decis să bată Szalay penalty-ul și nu Paszka. E greșeala mea. Din cauza mea poate am pierdut cele două puncte. Îl cunosc foarte bine. Szalay este cel mai bun executant de penalty-uri al echipei. S-a îmbunătățit jocul nostru, dar nu am reușit să câștigăm acum. Am un regret.
Din păcate, se întâmplă să fie scandări xenofobe. Eu cred că respectăm pe toată lumea, încercăm să fim civilizați, să dăm totul pentru țară, pentru România. Dacă suporterii Petrolului așa au considerat... Normal că ne derajează. Și noi restul suntem cetățeni români. Când ești înjurat, nu te simți bine", a spus Robert Ilyeș, la Digisport.
Ploieștenii au deschis scorul dintr-un penalty transformat de Chică-Roșă (13), iar gazdele au egalat prin Eppel (41). Ciucanii au ratat dramatic victoria, după ce Szalay a lovit bara dintr-un penalty în minutul 90. Imediat, Petrolul a rămas în zece, după eliminarea lui Roche.
Cele două echipe sunt vecine în clasament, ambele cu câte 13 puncte, Petrolul e pe 13, iar Csikszereda pe 14.