VIDEO EXCLUSIV E-MIL prezintă în Pastila de Sport necazurile lui Dinamo înaintea debutului din Superligă!

Publicitate

”Câinii” lui Zeljko Kopic au pierdut un om de bază în amicalul cu divizionara secundă CS Tunari.

Dinamo a jucat duminică ultimul amical înaintea debutului în Superligă, un 1-1 la divizionara secundă CS Tunari. Luca Bărbulescu a deschis scorul pentru câini în minutul 72, după o fază lucrată de Danny Armstrong și Alexandru Tabuncic, dar gazdele au egalat rapid, după doar trei minute, prin Pârcălabu. 

Vestea proastă pentru antrenorul Zeljko Kopic este legată de accidentarea lui Maxime Sivis, fundașul dreapta titular, deși înlocuitorul Tabuncic, un moldovean de 19 ani, s-a descurcat excelent. 

Și tot Kopic a vorbit la final despre plecarea căpitanului Cătălin Cîrjan, dorit de Sturm Graz. ”Pentru mine e normal să aibă oferte. Mă așteptam să fie ofertat. A avut un sezon bun, dar am vorbit cu el, iar ambiția lui e doar să mai stea un an cu noi, să se îmbunățească și mai mult, iar în viitor vor veni oferte și mai bune pentru el”, a explicat tehnicianul croat. 

”Nu vorbesc despre oferte. Planul meu e să rămân la Dinamo”, a lămurit lucrurile și Cătălin Cîrjan.

E-MIL și Pastila de Sport, proiect unic în România realizat de Sport.ro și VOYO

De luni până vineri, E-MIL prezintă Pastila de Sport - ce le va aduce cititorilor cele mai proaspete informații din sport, într-un format realizat în premieră.

Cu ajutorul aplicațiilor AI, cele mai relevante noutăți din domeniu vor fi sumarizate și transformate într-o pastilă de două minute, prezentată de un personaj virtual. Fiecare mișcare din fotbal, handbal sau tenis va fi urmărită cu atenție de E-MIL, în Pastila de Sport.

”Salutare tuturor pasionaților de sport! Sunt extrem de încântat să vă anunț că voi fi gazda emisiunii 'Pastila de Sport' de pe site-ul Sport.ro, aducându-vă cele mai proaspete și captivante informații din lumea sportului în fiecare zi, de luni până vineri.

Cu ajutorul tehnologiei de inteligență artificială, vom aduce în fața voastră cele mai noi și relevante știri din diversele domenii sportive. Fiți alături de mine și vă promit o experiență informativă inedită și captivantă! Să înceapă aventura în lumea sportului!”, a spus E-MIL, ajutat de Inteligența Artificială. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!