Dumitru Dragomir a propus în direct un înlocuitor pentru Dan Petrescu. Reacția antrenorului a venit imediat

Dumitru Dragomir CFR Cluj Dan Petrescu Ionut Chirila Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 14 Iulie 2022, 09:28
Data actualizarii: Joi 14 Iulie 2022, 09:28

Dumitru Dragomir a reacționat după eliminarea lui CFR Cluj din preliminariile Ligii Campionilor.

După 0-0 în tur, campioana României a fost învinsă de Pyunik Erevan la loviturile de departajare, scor 3-4. În primele 90 de minute, scorul a fost egal, 1-1, iar prelungirile s-au încheiat nedecis, 2-2.

Dumitru Dragomir îl propune pe Ionuț Chirilă la CFR Cluj

La finalul meciului, Dumitru Dragomir a vorbit despre problemele din fotbalul românesc care apar încă de la nivelul juniorilor și a venit cu o propunere pentru banca lui CFR Cluj - Ionuț Chirilă.

Chirilă (56 de ani) este liber de contract din decembrie 2021, după ce s-a despărțit de Academica Clinceni. De-a lungul carierei, antrenorul le-a mai pregătit la nivel de seniori pe Jiul Petroșani, UTA Arad, Concordia Chiajna, Poli Iași și ASA Târgu Mureș.

"Ionuț Chirilă e un exemplu, când a făcut performanță și a scos fotbaliști, l-au eliminat. Aceasta este România. De ce să nu fie Ionuț Chirilă un înlocuitor lui Dan Petrescu? Să încerce și Chirilă, de ce să nu încerce?", a spus Dumitru Dragomir, la Prosport Live.

Aflat în studio, Ionuț Chirilă i-a mulțumit lui Dumitru Dragomir, însă i-a transmis că acest lucru ar fi imposibil, având în vedere că "este blocat în fotbalul românesc".

"Ce să comentez? Îi mulțumesc domnului Dragomir pentru cuvintele frumoase. Se știe că eu sunt blocat în fotbalul românesc, așa cum știe și dânsul foarte bine, dar nu poate să spună mai multe.

Are perfectă dreptate, totul se scufundă pentru că și la nivel administrativ sunt numiți oameni fără niciun criteriu de competență, are perfectă dreptate", a spus Ionuț Chirilă.

Varga îl vrea pe Mirel Rădoi la CFR Cluj!

Acționarului majoritar de la CFR Cluj nu i-a picat bine eliminarea din primul tur preliminar al Conference League. Conducerea avea așteptări mari de la acest sezon european și a fixat ca obiectiv grupele Champions League sau Europa League, care puteau aduce sume importante de bani în conturile clubului. 

Acum, Nelu Varga îl vrea la CFR Cluj pe fostul selecționer Mirel Rădoi, notează Digi Sport. Antrenorul este liber de contract de la finalul anului trecut, după ce și-a încheiat socotelile cu Federația Română de Fotbal. 

Rădoi a fost dorit și la Universitatea Craiova, după demiterea lui Laurențiu Reghecampf. În cele din urmă, în Bănie a ajuns Laszlo Balint. 

În turul doi preliminar al Conference League, CFR se va duela în dublă manșă cu Inter Club d'Escaldes, campioana din Andorra. Meciurile programate pe 21 iulie (Cluj) și 28 iulie (Andorra la Vella).  

CFR Cluj are acum ca obiectiv prezența în grupele Conference League, obiectiv realizabil, având în vedere că ardelenii se vor duela cu echipele de pe "ruta campioanelor" și, cel mai probabil, vor fi capi serie la toate tragerile la sorți. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!