Dragomir i-a lăsat repetenți. "În afară de ei, restul sunt fără busolă la FCSB". "Corleone" a remarcat doar cinci jucători de la echipa lui Becali

FCSB Dumitru Dragomir Gigi Becali Rapid - FCSB Superliga Dumitru Dragomir și Gigi Becali
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 25 Iulie 2022, 14:07
Data actualizarii: Luni 25 Iulie 2022, 14:28

FCSB a rămas fără antrenor după eșecul cu Rapid, scor 0-2, pe Giulești, în runda a doua a Superligii.

Gigi Becali a anunțat la Pro Arena, luni dimineața, că Toni Petrea l-a informat că va pleca, patronul de la FCSB și Mihai Stoica, manager general, caută soluții. 

Dumitru Dragomir, fost șef al LPF, arată și spre valoarea lotului roș-albaștrilor, deși oficialii vicecampioanei se lăudau cu o echipă care se poate bate la titlu în acest sezon. 

După ce i-a văzut pe cei de la FCSB în acest sezon, Dragomir a scos în evidență doar cinci jucători. "Ceilalți n-au busolă", pretinde fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal. 

„Nu au valoare. În afară de Tănase, Octavian Popescu, Stoica, Vlad portarul şi Popescu celălalt, restul sunt fără busolă. Şi fundaşul stânga, Radunovic. De calificat se califică", a declarat Dumitru Dragomir, potrivit as.ro.

Și cu jucători fără busolă, și fără Petrea

Becali a povestit la Ora Exactă în Sport cum au decurs lucrurile la FCSB, după 0-2 cu Rapid. Au fost câteva ore agitate.

"Toni Petrea e la echipă acum, a zis că pleacă. M-a sunat de dimineaţă şi mi-a spus că pleacă. I-am spus să facă ce vrea. Mi-a spus «Nea Gigi, dacă echipa nu joacă, înseamnă că am eu o problemă. Dacă nu înţeleg, înseamnă că am o problemă. Mai bine plec, că poate se califică echipa». I-am zis «Bine, Toni. Cum zici tu» .Avem meci important joi, nu stau să mă gândesc acum la ce face Toni Petrea", a declarat Gigi Becali la Pro Arena.

Florin Tănase, acid cu toată lumea

Într-un meci în care niciun fotbalist de la FCSB nu a excelat, căpitanul Tănase și-a exprimat dezamăgirea la final. Declarațiile sale au fost cu bătaie lungă: și spre colegi, și spre banca tehnică.

"(n.r - despre cele 4 schimbări făcute la pauză) Trebuia să facă mai multe. Nu vreau să spun câte aș fi făcut, dar mai multe. 

Nu știu dacă a fost ultimul meci la FCSB, nu vreau să discut despre asta. Îmi arde de transferuri după meciul ăsta? Sunt supărat, mă așteptam la un alt start de sezon. Aveam încredere, dar trebuie să îi integrăm și pe cei noi veniți și să începem să venim", a afirmat Tănase. 

Rapid - FCSB 2-0 (Dugandzic '19, Săpunaru '40)

Rapid s-a impus cu 2-0 în fața FCSB-ului, duminică seara, într-un meci din etapa a doua a Superligii. Mutu a pregătit excelent partida și a trimis pe teren o formație experimentată care s-a clătinat doar la incursiunile în mare viteză purtate de Andrei Cordea în banda dreaptă. 

Cu un mijloc mobil și o defensivă sigură, Mutu a mizat pe un atac în care atingerile sclipitoare marca Ioniță, forța de pătrundere etalată de Costache și plasamentul lui Dugandzic au făcut ca Rapid să fie periculoasă la mai toate fazele. 

Prin evoluția lui Dugandzic și Costache, Rapid i-a dat replica și lui Marius Șumudică, simbol al Giuleștiului care spusese că formația sa de suflet a efectutat transferuri la "cantitate, nu la calitate".  Petrea a făcut patru schimbări la pauză. Degeaba. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!