La scurt timp după numirea lui Filipe Coelho, Mirel Rădoi a scris un mesaj emoționant pe rețelele sociale, în care le-a transmis fanilor că are încredere că Universitatea Craiova poate câștiga titlul în acest sezon.

Doar doi jucători de la Universitatea Craiova au reacționat la mesajul lui Mirel Rădoi

Dintre jucătorii Universității Craiovei, doar doi au comentat la mesajul emoționant scris de Mirel Rădoi după despărțirea de formația din Bănie.

Primul este Vladimir Screciu, care a comentat cu două emoji-uri: o inimă și două mâini împreunate, în semn de mulțumire pentru efortul depus la echipă.

Al doilea jucător care i-a transmis un mesaj lui Rădoi a fost Florin Ștefan, care a scris în secțiunea de comentarii tehnicianului: ”The best” (n.r. Cel mai bun), mesaj urmat de trei emoji-uri, o inimă, două mâini împreunate și o minge de fotbal.

Bineînțeles, cel mai probabil, toți jucători și-au luat personal rămas bun de la antrenorul de 44 de ani, însă au ezitat să o facă și în mod public.

Mesajul postat de Mirel Rădoi în miez de noapte

Cu greu vă scriu, cu greu îmi găsesc cuvintele.

Mulțumesc tuturor oamenilor din club, de la patron, acționari, angajați, jucători, suporteri și OLTENI.

‘Fimul’ ȘTIINȚA CAMPIOANA, trebuie să continue, chiar dacă personajul secundar a ‘murit’, pentru că actorul principal (jucătorii + suporterii) poate trece de orice obstacol”, a scris Mirel Rădoi pe Instagram.