După nouă etape desfășurate în sezonul regulat al Superligii României, Dinamo se situează în vârful clasamentului cu 20 de puncte, în timp ce Rapid e pe poziția secundă cu 18 puncte.

”Câinii” au bifat până acum șase victorii, la care s-au adăugat două remize și un eșec, în timp ce giuleștenii au consemnat cinci victorii, trei rezultate de egalitate și o înfrângere.

Dinamo și Rapid cu aceeași problemă: ”Asta le lipsește!”

Constantin Schumacher a evidențiat, la VOYO SPORT LIVE, că apreciază mult maniera în care joacă echipa pregătită de Florin Maxim în noul sezon, Corvinul Hunedoara, pe care a numit-o o surpriză.

Tot o surpriză a numit-o și pe Dinamo, despre care a spus că, la fel ca Rapidul lui Daniel Pancu, nu dispune de o bancă de rezerve solidă.

”Îmi place foarte mult Corvinul, îmi plăcea atitudinea lor, pentru că nu au adus foarte mulți jucător și s-au bazat pe nucleul de anul trecut. Au adus doar vreo doi-trei jucători pe care și i-a dorit Maxim.

Îmi place cum joacă echipa și felul în care îi motivează Maxim, lucru care se vede în teren. 

Și Dinamo este o surpriză plăcută prin ceea ce fac, dar ca în cazul Rapidului, nu au soluții de pe bancă, care pot să intră și să facă diferența și să pună presiune pe titulari”, a spus Schumacher.

Cum arată clasamentul Superligii României