FOTO Dinamo - FCSB 4-3 I Dinamo după victorie vs FCSB după înfrângere! Cui i-a dedicat succesul Dinamo și cui i-a mulțumit FCSB

Dinamo - FCSB 4-3 I Dinamo după victorie vs FCSB după înfrângere! Cui i-a dedicat succesul Dinamo și cui i-a mulțumit FCSB Superliga

”Câinii” au fost mai buni de data aceasta.

Dinamo a dominat și a reușit să câștige cu 4-3 ”Eternul derby” cu FCSB, meci disputat pe Arena Națională în etapa a patra din Superligă.

Eroul ”câinilor” a fost scoțianul Danny Armstrong, cu un hat-trick care i-a făcut pe cei de la Sofascore să-l noteze cu 10 și să-l desemneze, evident, omul meciului.

Primul gol al lui Dinamo a fost marcat de fostul jucător al lui FCSB, Alexandru Musi, care și el a făcut un meci mare.

Dinamo - FCSB 4-3, cu hat-trick-uri Armstrong și Tănase

Au marcat: Alexandru Musi (34), Daniel Armstrong (45+4 - penalty, 56 - penalty, 79), respectiv Florin Tănase (19 - penalty, 50, 90+1 - penalty).

Bucureşti, Arena Naţională, 2 august 2025: 23.215 spectatori

Superliga - etapa a 4-a

Dinamo: 1. Devis Rogers Epassy - 27. Maxime Sivis, 4. Kennedy Boateng, 15. Nikita Stoinov, 3. Raul Opruţ - 23. Charalampos Kyriakou (21.Cristian Mihai, 56), 8. Eddy Gnahore, 10. Cătălin Cîrjan - 77. Daniel Armstrong, 99. Alexandru Pop (17. Gheorghi Milanov, 69), 7. Alexandru Musi (24. Adrian Caragea, 90+1). Antrenor: Zeljko Kopic.

Rezerve neutilizate: 73. Alexandru Roşca - 5. Răzvan Paşcalău, 13. Alexandru Tabuncic, 29. Alberto Soro Alvarez, 48. Luca Bărbulescu.

FCSB: 38. Lukas Zima - 23. Ionuţ Cercel (22. Mihai Toma, 78), 30. Siyabonga Ngezana, 17. Mihai Popescu, 33. Risto Radunovic - 42. Baba Alhassan (21. Vlad Chiricheş, 46), 8. Adrian Şut (căpitan) - 31. Juri Cisotti (20. Dennis Politic, 46), 10. Florin Tănase, 37. Octavian Popescu (11. David Miculescu, 46) - 9. Daniel Bîrligea (7. Denis Alibec, 61). Arbitru: Elias Charalambous.

Rezerve neutilizate: 34. Mihai Udrea - 2. Valentin Creţu, 4. Daniel Graovac, 12. David Kiki, 16. Mihai Lixandru, 28. Alexandru Pantea, 90. Alexandru Stoian.

Reacțiile de la Dinamo și FCSB

”Final de meci: 4-3! Trei puncte, o seară de neuitat și un derby câștigat cu sufletul! 

Rezultatul de azi este pentru voi, toți cei care iubiți Dinamo!”, a postat la final gruparea ”câinilor” pe rețelele de socializare.

”Campionii României au pierdut în Derby după o pauză de peste cinci ani, scor 4-3, în etapa a patra din sezonul 2025-2026 al Superligii.

În ciuda faptului că Florin Tănase a fost poate cel mai bun jucător al meciului, înscriind de trei ori (19, 50, 90+1), gazdele au reușit să obțină victoria grație golurilor lui Alexandru Musi (34) și Daniel Armstrong, ultimul reușind, la fel ca Tănase, un hattrick (45+4, 56, 79).

Criza roș-albaștrilor continuă, aceasta fiind a patra înfrângere consecutivă, însă aceștia speră să se revanșeze față de suporteri la meciul de joia viitoare, cu Drita FC, din turul 3 preliminar al UEFA Europa League, care se va disputa pe Arena Națională.

Clubul nostru le mulțumește suporterilor din Peluza Nord 1995 pentru sprijinul acordat și îi așteaptă în număr mare și la următoarele jocuri!”, a postat și FCSB, aflată la al patrulea eșec consecutiv în toate competițiile.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!