Dinamo - Farul Constanța 0-2 | 'Winter is coming' în Ștefan cel Mare! „Câinii” încheie anul pe penultimul loc în clasament

Dinamo Farul Constanta Liga 1 Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 20 Decembrie 2021, 20:20
Data actualizarii: Luni 20 Decembrie 2021, 22:30

Dinamo a pierdut meciul cu Farul Constanța, 0-2. 

FC Dinamo 0-2 Farul Constanța

Dinamo nu a reușit să obțină nici măcar un punct din duelul cu Farul și încheie anul pe penultimul loc în clasament, cu 12 puncte obținute după 21 de etape! „Câinii” au bifat astfel a doua înfrângere consecutivă, după cea cu Mioveni din prelungirile meciului. 

Dinamo reușise să câștige în urmă cu două etape, în meciul cu Chindia, 1-0, fiind și prima victorie obținută după mai bine de patru luni, însă jucătorii lui Rednic au cedat în ultimele două etape. 

De cealaltă parte, Farul, care venea după două înfrângeri consecutive, încheie anul pe loc de play-off, pe poziția a șasea în clasament, cu 32 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova și Rapid. 

FINAL!

Min. 63: OCAZIE DINAMO! Constănțenii sunt aproape să înscrie încă o dată, Betancor trimite cu capul în transversală, balonul ajunge tot la jucătorii Farului care șutează, dar Eșanu scoate balonul. 

Min. 56: GOOOL FARUL! Ganea îl depășește cu ușurință pe Popa și îl învinge pe Eșanu cu un șut la colțul scurt. 

Min. 53: GOOOL FARUL! Betancor îl învinge pe Eșanu cu un șut din interiorul careului, după ce a primit o pasă cu capul de la Larie, trimisă peste fundașii dinamoviști. 

Min. 46: A început a doua repriză!

PAUZĂ

Min. 33: OCAZIE DINAMO! Bordușanu centrează din corner, Popa trimite cu capul, dar Aioani reușește să respingă balonul cu un plonjon! 

Min. 26: OCAZIE FARUL! Betancor primește perfect între cei doi fundași centrali, avansează până în apropierea careului mic și șutează slab, iar Eșanu apără. 

Min. 22: OCAZIE FARUL! Betancor primește în careu și avasează până în zona de centru, șutează, dar trimite în bară. 

Min. 1: A început meciul!


Echipele de start:


Cele două echipe s-au mai întâlnit de 26 de ori în principala competiţie internă, de șapte ori s-au impus bucureştenii, de 12 ori au câştigat dobrogenii, iar alte șapte partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu Dinamo gazdă: 12 meciuri - 3 victorii Dinamo - două remize - 7 succese Viitorul.

Primul joc a avut loc pe 17 noiembrie 2012, Viitorul - Dinamo 1-1, marcatori Romario Benzar şi Issa Ba. În returul ediţiei 2012/2013, constănţenii s-au impus în „Ştefan cel Mare" cu 3-2, golul victoriei fiind reuşit de Bălaşa în ultimul minut de joc.

Primul succes din contul bucureştenilor: 8 mai 2015, Viitorul - Dinamo 0-2.

Cele mai multe goluri marcate: 2 noiembrie 2015, Dinamo - Viitorul 1-5 şi 6 mai 2016, Dinamo - Viitorul 3-3.

Două remize albe s-au înregistrat de-a lungul timpului, ambele pe terenul constănţenilor (pe 5 august 2013 şi pe 13 martie 2017).

Cea mai mare diferenţă de scor:  15 iulie 2019, Viitorul - Dinamo 5-0 şi 26 februarie 2021, Dinamo - Viitorul 0-5.

Cea mai recentă întâlnire directă din campionat: 20 august 2021, Farul - Dinamo 3-0, marcatori Jefte Betancor - dublă şi George Ganea.

Partida va consemna şi un duel între echipele cu cele mai mici medii de vârstă, Farul - 23 ani şi 10 luni, respectiv Dinamo - 24 ani şi 4 luni.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!