Nicolas Constantinescu, atacantul de 18 ani adus cu mari speranțe în această vară, s-a accidentat grav și va lipsi cel puțin 12 săptămâni. Puștiul crescut în Italia era una dintre marile promisiuni ale lotului pregătit de Ianis Zicu.

Născut la Brescia, orașul unde Gică Hagi a scris istorie în anii '90, Constantinescu a impresionat sezonul trecut în Liga 3. 

Puștiul a marcat 12 goluri în 25 de meciuri, iar evoluțiile sale au atras atenția mai multor cluburi din Superligă: Dinamo, Craiova, FC Botoșani și Poli Iași l-au avut pe radar. Totuși, Ianis Zicu a fost cel care l-a convins să semneze cu Farul.

Debut de coșmar, accidentare stupidă

Totul părea să meargă perfect, până când a intrat pe teren în amicalul cu Cherno More Varna. A prins doar câteva zeci de secunde, suficient cât să se accidenteze serios la genunchi. Verdictul medicilor: posibilă ruptură de ligamente.

„În astfel de cazuri, fizioterapia zilnică, imobilizarea controlată și exercițiile pentru întărirea zonei afectate sunt esențiale. Revenirea nu trebuie grăbită. Un minim de 12 săptămâni e perioada standard. La jucătorii tineri, riscul de recidivă e crescut dacă revin prea devreme”, a explicat pentru Sport.ro un specialist în reabilitare sportivă.

Veștile bune vin însă din interiorul clubului! Din informațiile obținute se site-ul nostru, recuperarea decurge bine, iar staff-ul medical rămâne optimist.

Să vină ambulanța! Opt jucători, OUT înainte de FCSB - Farul Constanța

Farul vine la București cu un lot subțire, serios afectat de accidentări și suspendări. Opt jucători nu pot evolua în duelul cu FCSB, programat sâmbătă, 26 iulie, de la ora 21:30, în etapa a 3-a din Superligă.

Constănțenii au început sezonul cu un egal la Botoșani (1-1) și o victorie spectaculoasă acasă, 3-2 cu Oțelul Galați. Dar moralul bun e șubrezit de lista lungă de absențe.

Gustavo Marins și Nicolas Constantinescu au fost operați înainte de startul campionatului și nu vor reveni curând. Robert Sălceanu, Dan Sîrbu, Iustin Doicaru și Carlo Casap sunt și ei în infirmerie, în timp ce Jakub Vojtus s-a accidentat recent, în victoria cu Oțelul. Pe lângă toate aceste probleme medicale, Farul nu se poate baza nici pe Gabriel Iancu. Atacantul a fost eliminat după un fault dur în meciul trecut și este suspendat două etape.

„Vreau să consider meciul de mâine ca o partidă reală de 3 puncte. Ne dorim victoria, indiferent de probleme. FCSB e favorită, joacă acasă, dar am pregătit echipa cu gândul la victorie”, a transmis Ianis Zicu, încrezător la conferința de presă.