Denis Alibec, mâhnit după ce Farul a pierdut cu Metaloglobus și merge la baraj: ”Rușinos! Nu suntem în stare”

Denis Alibec, mâhnit după ce Farul a pierdut cu Metaloglobus și merge la baraj: ”Rușinos! Nu suntem în stare” Superliga

Farul Constanța a pierdut în ultima etapă a play-out-ului cu Metaloglobus, scor 0-1, iar fosta campioană a României va merge la barajul pentru salvarea de la retrogradare

Constănțenii se vor duela în dublă manșă la baraj cu Chindia Târgoviște. 

Denis Alibec: ”Nu suntem în stare să luăm un punct acasă! E rușinos”

  • Farul metaloglobus 1

Denis Alibec a fost extrem de mâhnit după eșecul cu Metaloglobus. Experimentatul atacant de la Farul Constanța a transmis că este rușinat de rezultatul obținut cu Metaloglobus și ținut să își prezinte scuze în fața suporterilor constănțeni. 

Alibec este convins că vina pentru situația în care a ajuns Farul le aparține doar jucătorilor, însă este de părere că echipa va reuși să se salveze la barajul cu Chindia Târgoviște. 

Ăsta este nivelul nostru. E rușinos să pierzi acasă în ultima etapă, ai meciul în mână, au jucat fără jumătate din echipă, ne-am pregătit bine toată săptămâna, susținere din partea suporterilor, familiei, conducerii, și noi să nu fim în stare să luăm măcar un punct acasă. E rușinos! Ne cerem scuze, dar încă nu am retrogradat, mai sunt două meciuri și sperăm din tot sufletul să facem două meciuri mari.

La noi e problema, pe cine să dăm vina? Nu suntem în stare să o băgăm în poartă, avem 20 de ocazii și nu suntem în stare să dăm un gol acasă cu Metaloglobus, care e în vacanță. Nu avem nicio scuză, e rușinos!

Probabil trăim un pic din amintiri, prezentul este prezent și nivelul nostru este la retrogradare acum, nu mai contează că am luat campionatul, că am fost pe la echipa națională, că am jucat în Europa. Ăsta este nivelul nostru, al tuturor, capul jos și mergem să câștigăm cu Chindia. 

Îmi este un pic teamă la baraj, dar cred că până la urmă o să o scoatem la capăt”, a spus Denis Alibec după meci.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!