Demitere de antrenor în SuperLiga? Final de an cu probleme pentru pretendenta la titlu 

demitere antrenor Andrea Mandorlini CFR Cluj Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 26 Noiembrie 2023, 20:53
Data actualizarii: Duminica 26 Noiembrie 2023, 21:07

Până la finalul anului putem asista la o nouă schimbare de antrenor în SuperLiga, fiind vorba de o pretendentă la titlu. Seria de meciuri fără victorie poate fi fatală pentru actualul principal.

Fostă campioană a României, CFR Cluj a terminat la egalitate cu UTA (scor 0-0), pe teren propriu, într-un meci din etapa a 17-a a SuperLigii, sâmbătă. Clujenii au bifat al treilea meci la rând fără victorie, adunând doar două puncte în acest timp, pierzând în fața echipei Hermannstadt (scor 0-1) și remizând cu Poli Iași (scor 3-3).

Florin Răducioiu, de părere că Andrea Mandorlini poate fi demis de la CFR Cluj 

Florin Răducioiu, fostul mare atacant al României, este de părere că actualul antrenor al CFR-ului, Andrea Mandorlini, poate fi demis până la finalul anului 2023, mai ales dacă nu va câștiga nici următoarea confruntare, cu Universitatea Craiova, pe ”Ion Oblemenco”.

În opinia fostului jucător al ”Generției de Aur”, conducerea își poate pune întrebări în ceea ce privește câștigarea titlului, iar pe lângă rezultate nici jocul nu este unul promițător.

”Sunt două aspecte! Echipa suferă, jocul nu este absolut deloc mulţumitor şi ca atare rezultatele sunt foarte proaste. Deci, da, trebuie să fie îngrijorat (n.r. – Mandorlini pentru demitere), pentru că într-adevăr merge la Craiova unde va fi foarte greu.

E adevărat sunt pe locul trei, sunt acolo, dar eu zic că are motive să se îngrijoreze. Pentru că echipa nu joacă deloc bine, rezultatele sunt cum sunt, deci mare atenţie!”, a spus Florin Răducioiu, la Prima Sport.

CFR Cluj, trei meciuri la rând fără victorie în SupeLiga 

În urma jocului CFR Cluj – UTA, Mandorlini a fost de părere că echipei sale i-a lipsit și puțin noroc pentru a înscrie și a vorbit despre problemele medicale ale jucătorilor pe care îi antrenează.

"Așa e fotbalul, am avut multe ocazii, dar ne-a lipsit șansa. Sunt mulțumit de joc, rămâne să ne pregătim pentru următorul meci.

Nu contează, trebuie să ne păstrăm încrederea, să rămânem pe același drum. Am avut multe ocazii, dar din lipsă de noroc nu am deblocat rezultatul de pe tabelă.

Camora a fost pe bancă pentru a da un suport echipei, dar a intrat 10 minute deși mai simțea dureri. De Bîrligea știam de dinainte că va juca, dar de Mario, nu știam. Mă bucur că a făcut-o, deși am riscat puțin.

Am revăzut ocazia lui, a dat și câteva centrări periculoase, s-a simțit când nu l-am avut în teren. A făcut ce trebuia, dar azi ne-a lipsit norocul. Nu mereu câștigă echipa care are cele mai multe ocazii.

Am avut ghinioanele noastre, așa se întâmplă când joci multe meciuri. Ajeti a simțit dureri la națională. Avem câteva probleme, dar nu foarte mari. Nu cred că Ajeti și Konoplyanka vor juca la următorul meci, dar e bine că i-am recuperat pe Camora și pe Bîrligea”, a spus Andrea Mandorlini la finalul duelului.

CFR Cluj, duel cu Universitatea Craiova în runda următoare din SuperLiga 

După remiza cu UTA, CFR Cluj a acumulat 32 de puncte, însă poate fi depășită de Rapid în cazul unei victorii cu Universitatea Cluj.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!