VIDEO EXCLUSIV Decizia luată de Florin Prunea, după ce a fost ofertat să revină în Liga 1

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 22 Februarie 2023, 12:08
Data actualizarii: Miercuri 22 Februarie 2023, 12:06

Florin Prunea (54 de ani) a recunoscut că a fost ofertat de Universitatea Cluj pentru a prelua un post de conducere în cadrul clubului.

Fostul portar al echipei naționale a explicat că a purtat discuții atât cu președinte lui U Cluj, Radu Constantea, cât și cu antrenorul Ioan Ovidiu Sabău. Totuși, nu se pune problema ca Prunea să intre în conducerea formației din Ardeal, cel puțin pentru moment.

Florin Prunea nu merge la U Cluj, cel puțin deocamdată

Întrebat dacă merge la U Cluj, Prunea a răspuns pentru PRO TV: "Nu, nu. A fost doar o simplă discuție. Deocamdată s-au încheiat discuțiile, da. M-au sunat președintele clubului, Radu Constantea. După aia am vorbit și cu Neluțu (n.r - Ioan Ovidiu Sabău). A rămas să ne mai auzim".

Florin Prunea a explicat că U Cluj nu a fost singurul club interesat de serviciile sale și a precizat condiția pe care o pune pentru a reveni în fotbalul românesc.

"N-am avut numai U Cluj. Am avut și cu alte echipe discuții. Și echipe din play-off, și echipe din play-out, dar și din Liga 2. Numai și numai un club serios m-ar face să revin în fotbal", a mai spus Florin Prunea, pentru PRO TV.

Florin Prunea a mai fost de-a lungul carierei președinte la Poli Iași și Dinamo.

Ca fotbalist, Prunea a strâns 40 de meciuri la naționala României și a apărat la două turnee finale: CM 1994 și EURO 1996. Fostul goalkeeper a evoluat pentru formații precum U Cluj, Universitatea Craiova, Dinamo, Erzurumspor, Astra, FCM Bacău, Skoda Xanthi sau FC Național.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!