Deși CFR Cluj traversează o perioadă extrem de complicată, ardelenii s-au impus contra lui FCSB, 1-0, după un gol marcat de Andrei Cordea din penalty, în minutul 77. După meciul din Gruia, suporterii prezenți la stadion au scandat "Demisia, demisia!".
Marius Baciu nu se gândește să demisioneze de la FCSB
Întrebat despre reacția suporterilor, Marius Baciu a anunțat la conferința de presă că nu ia în calcul să demisioneze de la FCSB.
"Eu n-am auzit, nu știu. Or fi supărați, dar n-am niciun fel de problemă. Îmi continui munca. Dacă va fi vreo decizie, așa cum am venit, mă supun fără absolut nicio problemă", a spus Baciu.
Antrenorul de la FCSB a explicat și ce i-a lipsit echipei sale pentru a obține măcar un punct la Cluj.
"E foarte frustrant pentru noi să plecăm fără niciun punct după cum a decurs jocul. Nu am avut consistența pe care ne-am fi dorit-o la mijlocul terenului. În a doua repriză am reglat lucrurile și am avut momente foarte bune, doar că la ultima decizie am fost lipsiți de inspirație.
E frustrant că plecăm fără niciun punct, dar acum trebuie să analizăm. Am încercat un sistem în care am avut posesia. CFR a închis destul de bine spațiile, au jucat minge lungă, mingea a doua, doar că noi n-am reușit să fim oportuniști la ultima pasă și la finalizare", a mai spus Baciu.