Scorul a fost deschis în minutul 50, după autogolul lui Coco, care a deviat un șut al lui Tzionis. Zece minute mai târziu, clujenii au egalat după reușita lui Biliboc.

Discurs spumos al lui Adrian Mihalcea

Adrian Mihalcea a avut un discurs spumos după ce arădenii au reușit să scoată un punct în Gruia.

Dacă la începutul interviului, Mihalcea a invocat divinitatea când și-a amintit de o declarație mai veche în care spunea că și-ar dori să obțină egaluri pe linie, la finalul intervenției, antrenorul arădenilor a spus că UTA trebuie ”să facă pe dracu-n patru” pentru a câștiga meciul cu Csikszereda.

Azi cred că am fi putut obține mai mult. A fost un meci bun, echilibrat în prima repriză, cu ocazii de ambele părți. După deschiderea scorului am mai avut două oportunități de a marca.

Puteam să interpretăm altfel la golul primit, după care jocul s-a liniștit. Este un punct câștigat contra vicecampioanei, lucru pozitiv.

Neapărat trebuie să legăm victorii. Cu egalurile nu facem nimic, e frustrant. Muncim, reușim să facem lucrurile bune, dar parcă ne lipsește ceva. Cuvântul de ordine a fost curajul astăzi. L-am avut în multe momente.

Arătăm de multe ori ca o echipă mică, ne e teamă de ceva, se întâmplă când suntem conduși și avem acea reacție, ori când conducem. E vina mea că am tot zis la un moment dat că vrem să avem egaluri până la final. Să mă ierte Dumnezeu, vreau și victorii!

Încercăm să reglăm lucrurile. Deja am intrat în campionat, nu se mai vorbește de început de campionat. Trebuie să muncim și să câștigăm.

Nu știu dacă lumea a devenit mai pretențioasă la Arad. De fiecare dată, după seria bună de rezultate și cu victorii, poate își doresc mai mult. Le-am spus că nu putem dintr-o dată.

Am ajuns la 10 meciuri și avem o singură înfrângere, este un lucru bun, există emulație la Arad. Avem o relație extraordinară cu suporterii, sincer îi aștept la meciul de acasă cu Csikszereda, trebuie neapărat să facem pe dracu-n patru să câștigăm”, a spus Mihalcea.