FCSB primește o veste proastă: Darius Olaru, liderul echipei, nu va mai putea evolua în acest sezon. Mijlocașul de 26 de ani a suferit o accidentare gravă la umăr în timpul stagiului de pregătire din Antalya, iar recuperarea sa va dura mai mult decât s-a anticipat inițial.
MM Stoica anunță: "Nu vreau să-i riscăm cariera"
Accidentarea s-a produs în amicalul cu Dinamo Kiev, însă problemele au început în duelul contra lui Hamburg. În urma unei coliziuni dure, Olaru și-a luxat umărul și a fost transportat de urgență la spital.
Directorul sportiv al celor de la FCSB, Mihai Stoica, a fost cel care a dat vestea proastă pentru suflarea roș-albastră. Oficialul clubului a explicat că recuperarea lui Olaru este una de lungă durată, iar forțarea revenirii pe teren înainte de vreme ar putea pune în pericol cariera mijlocașului.
„Doar cu un risc foarte mare din partea lui ar putea intra pe vreun final de meci, dar eu nu vreau sub nicio formă să-i riscăm cariera. Nu are niciun sens. El va fi gata de joc abia la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie. Trebuie să fie pregătit pentru contacte și căzături, nu doar pentru a merge normal pe stradă sau a face exerciții la sală”, a spus Mihai Stoica la televiziunea Prima Sport.
O pierdere uriașă pentru FCSB
FCSB se află într-o luptă acerbă pentru titlu, iar pierderea căpitanului echipei reprezintă un obstacol major. La momentul redactării acestui articol, campioana României ocupă poziția #2 cu 42 puncte, la două distanță de liderul U Cluj.
Pentru FCSB urmează o deplasare la Ploiești, unde o va întâlni pe Petrolul. Etapa #25 de va juca joi, 6 februarie, de la ora 20:30, LIVE TEXT pe www.sport.ro.