Dan Petrescu, în al nouălea cer: "Cred că e cel mai bun parcurs din istoria lui CFR! I-am pupat pe toți"

CFR Cluj CS Mioveni Dan Petrescu Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 12 Decembrie 2021, 22:42
Data actualizarii: Duminica 12 Decembrie 2021, 22:44

CFR Cluj a ajuns la șapte victorii consecutive în Liga 1, toate fără gol primit, după ce s-a impus și contra lui CS Mioveni, 1-0.

Valentin Costache a adus victoria lui CFR Cluj grație reușitei din minutul 36, când l-a surprins pe portarul Iustin Popescu cu un șut din marginea careului. Deși a învins, campioana României nu a impresionat, i-a permis lui CS Mioveni să pună pericol la poarta lui Otto Hindrich, dar Dan Petrescu spune că doar rezultatul l-a interesat, având în vedere că echipa venea după meciul cu Jablonec, din Conference League, disputat în urmă cu trei zile.

Dan Petrescu: "Băieții merită toate felicitările, i-am pupat în cabină pe toți"

Antrenorul ardelenilor s-a arătat entuziasmat de parcursul ireproșabil al lui CFR Cluj din Liga 1: șapte victorii consecutive, toate fără gol primit, 51 de puncte în 19 etape și păstrarea avansului de opt lungimi față de FCSB.

"N-am ce să le reproșez băieților. Știam că va fi greu, știam că vom suferi, adversara știe să contraatace și au fost chiar mai periculoși decât noi astăzi. A fost prea repede meciul ăsta pentru noi, importantă era numai victoria. Am zis că meciul se va termina cu 1-0, dintr-o fază fixă, nu știam dacă noi vom marca sau ei, dar așa a fost, cu gol după un corner. Am marcat exact ca FCSB, minge respinsă și Olaru a marcat.

Știam că vom suferi, parcă am suferit mai mult decât la alte meciuri. Nici în Europa n-au avut atâtea ocazii adversarului. Băieții merită toate felicitările, cred că e cel mai bun parcurs din istoria lui CFR Cluj. De dimineață până seara am stat la stadion, din oră în oră ieșeam pe teren și eram foarte îngrijorat, știam că terenul nu va rezista, dar până la urmă n-a fost chiar așa cum mă așteptam. Cei care îngrijesc terenul au reușit să scoată toată apa aia.

Otto Hindrich mă surprinde, a apărat foarte bine, a avut niște mingi grele azi. La vârsta lui, dacă nu ești concentrat, poți să greșești. Îl felicit, a prins încredere, sper ca în următoarele două meciuri să fie tot el în poartă, să fie concentrat și să nu luăm gol.

I-am pupat în cabină pe toți. Ei voiau mai mult, fanii voiau mai mult, dar eu sunt antrenorul și știu ce vreau. Ei sunt obosiți, era bună o zi liberă, dar n-avem când. Vin două meciuri peste noi, foarte grele, foarte importante. Avem o deplasare lungă, grea, la Constanța, unde mereu am avut meciuri la intensitate maximă", a spus Dan Petrescu, după meciul cu CS Mioveni.

În ultimele două etape din 2021, CFR Cluj le va întâlni pe Farul, în deplasare, joi, și pe FC Argeș, pe teren propriu, duminică.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!