CFR Cluj și FCSB au remizat spectaculos, scor 2-2, pe „Dr. Constantin Rădulescu”, într-un meci în care ardelenii au condus de două ori, dar au fost egalați de fiecare dată.

Damjan Djokovic a deschis scorul în minutul 19, după un corner executat de Korenica, bifând prima reușită din actualul sezon. 

FCSB a revenit înainte de pauză printr-un penalty transformat de Florin Tănase, al 15-lea consecutiv fără a rată în Superligă.

Damjan Djokovic, sincer după CFR – FCSB 2-2. Ce a spus despre arbitraj

CFR a intrat totuși cu avantaj la cabine, după golul lui Emerllahu din prelungiri, însă echipa lui Hagi a revenit din nou. 

În minutul 87, Cisotti a relansat partida cu o lovitură de cap, stabilind scorul final. 

Finalul a adus și un moment tensionat. Abeid a fost eliminat direct pentru o lovitură aplicată lui Șut, dar arbitrul Colțescu nu a dictat și penalty, faza petrecându-se înaintea execuției unui corner.

La finalul partidei, Damjan Djokovic a venit la microfon și nu s-a ferit de declarații. Croatul a făcut o analiză a jocului și a vorbit și despre arbitraj.

„Conducem, dar nu reușim să ținem rezultatul până la final. Se știe că FCSB are o echipă care știe să joace cu mingea, noi n-am făcut față fizic în repriza a doua. E greu de spus, nimeni nu vrea să primească penalty, dar ce să zic... Nu e treaba noastră să comentăm arbitrajul. Dacă e vreo greșeală, sunt și ei oameni. Noi trebuie să ne concentrăm pe campionat, să jucăm cu demnitate și să demonstrăm că putem mai mult”, a spus croatul după meci.

Pentru CFR, problemele continuă: ardelenii au doar o victorie în acest sezon și urmează deplasarea pe terenul Metaloglobusului. FCSB merge la Csikszereda.