"Daca nu vine transa din drepturile TV, campionatul se opreste!" Prima echipa care se poate retrage din Liga I:

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 17 Decembrie 2014, 15:08
Data actualizarii: Miercuri 17 Decembrie 2014, 15:24

Cluburile din Liga I tremura la gandul ca banii promisi de compania care detine drepturile TV ar putea sa nu mai vina in aceasta iarna.

"Daca nu vine transa din luna ianuarie, campionatul se poate opri", este anuntul apocaliptic facut astazi de presedintele clubului CSMS Iasi, Florin Prunea.

"Daca ne gandim la situatiile echipelor din Liga I, cu salariile neplatite de 7-8 luni, plus datoriile pe care le au unii catre bugetul statului, cum este cazul CFR-ului, ne dam seama de situatie."

"Noi nu suntem 100% dependenti de drepturile TV, pentru ca ne-am calculat bugetul astfel incat sa existe bani pentru plata salariilor. Dar la alte cluburi, care platesc si salarii mari, situatia este mult mai grava."

Prunea spune ca, din informatiile sale, compania care detine drepturile TV pentru Liga I, ar vira totusi transa din ianuarie.

"Din cate stiu eu, la transa din aceasta iarna nu sunt probleme. Dar, facand un calcul economic, e clar ca cei care au cumparat drepturile de televiziune sperau sa atraga mai multi telespectatori. Din pacate nu s-a intamplat asa ceva. Probabil ca este o pierdere destul de mare in ceea ce priveste prognozele pe care ei si le-au facut, dar din cate stiu eu, in ianuarie nu vor fi probleme."

Chiar si in aceasta situatie, Prunea anunta ca sunt sanse foarte mari ca sezonul din Liga I sa nu se incheie cu toate cele 18 echipe. Ceahlaul Piatra Neamt este clubul cel mai puternic amenintat de faliment.

"Din discutiile pe care le-a avem intre noi, cu conducatorii de cluburi, se stiu echipele cu probleme. De fapt, cluburile respective au si facut public acest lucru... este cazul clubului Ceahlaul Piatra Neamt." (Sport.ro)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!