VIDEO Cristiano Bergodi, reacție tranșantă după succesul chinuit, cu Dinamo

Cristiano Bergodi Dinamo Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 27 Ianuarie 2024, 22:23
Data actualizarii: Sambata 27 Ianuarie 2024, 23:34

Rapid a învins-o pe Dinamo cu scorul de 2-1, pe Arena Naţională, într-un derby de tradiţie al fotbalului românesc, disputat în etapa a 23-a a Superligii.

Oaspeţii au deschis scorul prin Jayson Papeau (43), care a reluat centrarea lui Omar El Sawy. Dinamo a egalat la scurt timp, prin Hakim Abdallah (45+1), care a deviat spectaculos cu câlcâiul. Rapid a obţinut victoria prin golul marcat de atacantul Borisav Burmaz (90), cu un şut din întoarcere. Burmaz a adus victoria Rapidului şi în etapa precedentă, în meciul cu FCU Craiova (4-3).

La meci au asistat 13.425 spectatori, însă suporterii echipei Rapid au urmărit întâlnirea pe ecranele celor două tabele de marcaj ale stadionului Giuleşti. Suporterii de la Peluza Nord a galeriei Rapidului au anunţat, joi, că nu vor asista la derby-ul cu Dinamo, din cauza unei promisiuni nerespectate a adversarilor care afirmaseră iniţial că giuleştenii vor primi 5.000 de bilete, pentru ca mai apoi să reducă numărul acestora la 2.800, poziţionate la ultimul inel al Arenei Naţionale.

Reacția lui Cristiano Bergodi după victoria cu Dinamo

Tehnicianul giuleștenilor a vorbit despre victoria obținută de echipa sa, explicând că în prima repriză jocul nu a fost unul pe măsura așteptărilor. 

"Mă bucur pentru el, a mai avut o șansă mare înainte. N-am făcut un meci bun, sunt importante cele trei puncte, trebuie să legăm victoriile. În prima repriză am jucat cu frică, cu teamă, nu știu de ce. 

Ne-a părut rău că nu au fost suporterii, fotbalul românesc a pierdut un derby, astăzi nu s-a întâmplat. O să mergem să ne bucurăm cu ei, în Giulești. 

E nevoie de cursivitate în joc, încă suferim în relațiile de joc, trebuie să se integreze jucătorii nou veniți. Nu e ușor, dar sunt fotbaliști de calitate, trebuie să avem răbdare. O victorie de caracter. Cred că peste câteva etape o să arătăm mai bine, dar trebuie să câștigăm între timp. Suntem conștienți că nu am jucat așa cum ar fi trebuit", a declarat Cristiano Bergodi, după meci. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!