Rapid București ar fi ajuns la un acord cu Cristi Balaj, care va deveni noul președinte al formației din această vară.
Cristi Balaj bate palma și revine în Superliga!
Mutarea vine după ce Rapid l-a prezentat deja pe Marius Bilașco în funcția de director sportiv adjunct.
Fostul atacant urmează să devină director sportiv cu drepturi depline din vară, după despărțirea de Mauro Pederzoli.
Cristi Balaj revine astfel în fotbalul românesc după ce a plecat, în toamna lui 2025, din funcția de președinte al clubului CFR Cluj.
Sosirea lui Balaj la Rapid ar fi cântărit mult și în decizia lui Marius Bilașco de a accepta oferta clubului giuleștean, informează Prima Sport.
În urma acestei reorganizări, actualul președinte al clubului, Victor Angelescu, va rămâne în continuare acționar minoritar la Rapid, însă fără o funcție executivă în conducerea clubului.