Metaloglobus, FC Argeș și Csikszereda au fost echipele nou-promovate din Superliga din acest sezon.
Piteștenii au avut evoluții neașteptate și au încheiat anul pe poziție de play-off, pe locul cinci, la șase puncte de primul loc. De cealaltă parte, Csikszereda și Metaloglobus suferă, echipa bucureșteană aflându-se chiar pe ultima poziție în Superliga.
Costel Pantilimon o vede deja retrogradată pe Metaloglobus! Criticile aduse de fostul internaționalâ
Costel Pantilimon a vorbit în exclusivitate pentru Sport.ro despre lupta la retrogradare din Superliga. Fostul portar de la Manchester City nu s-a ferit să spună că Metaloglobus nu a fost pregătită pentru nivelul primei ligi din România.
„(n.r. Este vreo echipă pe care o vezi deja retrogradată?) Eu tot am spus despre Metaloglobus, nu cred că va rămâne în prima ligă. Dacă mă uit puțin pe clasament lupta este strânsă, dar pe Metaloglobus o văd sigur.
Mi se pare că nu își doresc foarte mult să fie în prima ligă. A fost o conjunctură, e clară că nu au vrut să facă investiții importante pentru a avea șanse să rămână în prima ligă, plus scandalurile din ultima vreme. Nu mi se pare o imagine bună pentru fotbalul românesc tot ce se întâmplă acolo.”, a declarat Costel Pantilimon în exclusivitate pentru Sport.ro.