Cosmarul lui Marius Alexe! A visat la un transfer afara, acum face naveta la un spital din Turcia! Unde va juca din vara:

Marius Alexe Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 26 Februarie 2014, 08:43
Data actualizarii: Miercuri 26 Februarie 2014, 08:59

►Bourceanu, scoate topoarele: TE VEZi cu Pirlo si Buffon! Trabzonspor - Juventus, joi 22:00, LIVE la Sport.ro si Voyo.ro!

Marius Alexe a simtit ca a dat lovitura vietii in vara, dupa ce Dinamo l-a imprumutat in Serie A, la Sassuolo.

Perspectivele erau excelente. La 24 de ani, atacantul roman ajunsese la o echipa unde s-ar fi putut face remarcat in fotbalul mare.

Numai ca Alexe a fost lovit de ghinion, asa cum nu si-a imaginat nici in cele mai negre vise. In luna decembrie, s-a accidentat la un antrenament banal si cariera ii este pusa acum sub semnul intrebarii.

Alexe a fost operat la ligamentele incrucisate, intr-o clinica din Turcia si are nevoie de 6 luni pentru a se recupera.

"Primele saptamani dupa operatie au fost mai dificile pentru ca aveam dureri crunte. Acum insa, usor, usor, incep sa alerg, sa fac miscare. Recuperarea dureaza destul de mult, intre patru si sase luni. Este o perioada grea in care nu am nicio sansa sa joc. Tot ce a tinut de operatie a fost platit de Sassuolo. O saptamana merg in Turcia, iar doua sunt in Romania.", a declarat Alexe pentru ziarul Ring.

UNDE VA JUCA DIN VARA?

Marius Alexe a ajuns la Sassuolo sub forma de imprumut, iar italienii au optiune pentru a-l transfera definitiv in vara. Greu de crezut ca se va intampla asta, mai ales ca Marius Alexe va mai avea nevoie de cateva luni, dupa recuperarea fizica, pentru a ajunge la forma care l-a dus in Serie A.

"La vara, cand mi se termina imprumutul la Sassuolo, voi avea o discutie cu ei. Nu stiu daca ma vor cumpara sau nu. Imi doresc sa fiu sanatos. Nu vreau sa discut prea multe despre ceea ce se va intampla la vara cu mine, recuperarea e cea mai importanta acum.", a mai spus Alexe.

Daca Sassuolo nu-l va transfera, Marius Alexe se va intoarce la Dinamo la finalul acestui sezon.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!