GALERIE FOTO Constantin Budescu, aplaudat la scenă deschisă înainte de FCSB - Farul. Cum a 'slalomat' playmaker-ul lui Gică Hagi

Constantin Budescu fcsb - farul Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 05 Februarie 2024, 20:05
Data actualizarii: Luni 05 Februarie 2024, 20:21

FCSB - Farul Constanța, meci pe Arena Națională, în ziua în care Gică Hagi împlinește 59 de ani. 

Meciul din etapa a 24-a a Superligii a început cu un moment în care fanii i-au cântat La Mulți Ani lui Gică Hagi, actualul patron și manager de la Farul, fost antrenor și jucător la Steaua. 

Constantin Budescu, în formă și la încălzire, și în debutul meciului

La încălzire, reporterii Sport.ro l-au surprins pe Constantin Budescu, playmaker-ul lui Hagi, într-o formă de zile mari. Fostul fotbalist de la FCSB a fost primit cu ropote de aplauze pe Arena Națională, apoi a intrat în 'programul' firesc de încălzire, alături de colegii săi. 

Budescu, fotbalist cu tehnicitate ridicată, a fost apreciat la FCSB de suporterii roș-albaștrilor pentru felul în care reușea să aducă strălucire în jocul roș-albaștrilor. Transferat de Gică Hagi de la Petrolul Ploiești, Budescu și-a crescut substanțial evoluțiile după plecarea de la FCSB. A jucat ulterior la Voluntari, apoi la Petrolul. 

Budescu a avut prima ocazie pentru Farul, când a șutat de la 35 de metri, din voleu, însă Ștefan Târnovanu, portarul de la FCSB, s-a aflat pe direcția balonului. 

FCSB e lider în campionat, iar Farul se situează pe locul 5, cu obiectiv intrarea în play-off-ul Superligii. 

FOTO: Gabriel Chirea 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!