ZIUA REGELUI Hagi și transferul la Barcelona: "Cruyff m-a sunat la două minute după golul cu Columbia" Guardiola spune de ce "Regele" n-a reușit mai mult

Gica Hagi fc barcelona Johan Cruyff Fotbal extern Gheorghe Hagi, în perioada petrecută la FC Barcelona / Foto: Getty Images
Alexandru Stănilă
Data publicarii: Luni 05 Februarie 2024, 18:22
Data actualizarii: Luni 05 Februarie 2024, 18:25

Gheorghe Hagi a jucat la FC Barcelona în perioada 1994-1996, după ce anterior petrecuse două sezoane la marea rivală Real Madrid (1990-1992).

Transferul lui Hagi la Barcelona s-a realizat în vara anului 1994, la scurt timp după Cupa Mondială din SUA la care decarul României a strălucit și a făcut o țară să viseze. Legendarul Johan Cruyff, atunci antrenor la Barcelona, a urmărit meciul cu Columbia (3-1), primul din faza grupelor, iar imediat după golul antologic al "Regelui" în poarta lui Óscar Córdoba a decis că este momentul să insiste pentru transfer.

"La două minute după golul cu Columbia, Cruyff m-a sunat să îl transferăm pe Hagi"

Într-un editorial din publicația catalană Diario Sport, impresarul spaniol José María Minguella rememora în 2018 apelul telefonic primit de la Johan Cruyff chiar în timpul meciului de pe Rose Bowl Stadium.

  • Gheorghe Hagi, în perioada petrecută la FC Barcelona / Foto: Imago

"Era an de Cupă Mondială, în SUA. Nu am putut merge acolo pentru că terminau școala copiii mei și nu am vrut să lipsească. Am ajuns acolo abia în a șasea zi a turneului, iar primele meciuri le-am văzut din Barcelona.

Îmi amintesc că în a doua zi se juca meciul Columbia - România, la Los Angeles. După vreo jumătate de oră, Hagi a reușit un gol grozav. A primit de la Munteanu în flancul stâng și a expediat un șut cu piciorul stâng, care l-a surprins pe portarul columbian. Un gol impresionant.

Eram acasă, urmăream meciul liniștit și primesc un telefon (pe telefonul fix, pentru că nu erau mobile atunci) la două minute după gol. Era Johan. Fără să-mi spună 'salut' - direct, așa cum era el - îmi zice: 'Pe el trebuie să îl aduci'. Și i-am zis: 'Cu el e simplu, e de la Brescia'. Am profitat de ocazie, i-am spus că voi pleca în Statele Unite și voi merge în cantonamentul României din California pentru a discuta cu Hagi.

La momentul acela, Barça îl pierduse pe Laudrup, contractul i se terminase și avea nevoie de un jucător în acea poziție. Negocierile au decurs foarte bine, contractul a fost semnat în biroul lui Gaspart. A fost ceva simplu. Brescia nu s-a ales cu o sumă semnificativă, aproximativ 400 de milioane de pesetas. Clubul italian nu s-a opus dorinței jucătorul, iar Hagi a fost bucuros cu viața din Barcelona.

Când a ajuns în Barcelona și l-a cunoscut pe Stoichkov, primul lucru pe care bulgarul i l-a spus a fost: 'Vei juca extremă dreapta'. Hagi, surprins, a replicat: 'Eu, pe dreapta? Nu știu nici să merg cu piciorul drept'. Ei bine, a început presezonul, iar la primul joc Hagi a fost extrema dreaptă. Stoichkov a râs și i-a amintit: 'Ce ți-am zis eu?'", a  povestit José María Minguella, în editorialul din Diario Sport.

Hagi a semnat contract în alb cu Barcelona și i-a impus lui Giovanni Becali să rezolve transferul

Drumul României de la CM 1994 s-a încheiat pe 10 iulie, după celebrul sfert de finală cu Suedia: 1-1 după primele 90 de minute, 2-2 după prelungiri și 4-5 la loviturile de departajare. Într-o zi de marți, pe 26 iulie, El País, cel mai mare ziar din Spania titra: "Barça îl semnează pe Hagi pentru următoarele două sezoane".

"Românul Gică Hagi, 29 de ani, este de ieri noul jucător al Barcelonei pentru următoarele două sezoane, cu opțiune de prelungire pentru încă doi ani. Negocierile s-au redeschis la cererea antrenorului Johan Cruyff, dar și a jucătorului, care sâmbătă s-a întors în țara sa și a semnat un contract în alb prin care îi permitea agentului să închidă transferul în baza unor termeni similari cu cei stabiliți vineri. Hagi va ocupa al patrulea loc pentru fotbaliștii străini, care era vacant după ce Michael Laudrup a semnat cu Real Madrid, club la care și românul a jucat în perioada 1990-1992", scria El País.

Totuși, așa cum menționa ziarul spaniol la acea vreme, negocierile s-au complicat. Transferul părea picat la un moment dat din cauza pretențiilor impresarului Giovanni Becali. Numai insistențele lui Cruyff și Hagi au făcut ca mutarea să se realizeze.

"S-a ajuns la un acord ieri după-amiază, după o întâlnire între Joan Gaspart, vicepreședintele Barcelonei, Giovanni Becali, reprezentantul lui Hagi, și agentul José María Minguella. Cele două părți, care anunțaseră vineri că negocierile au picat, s-au întâlnit ieri cu același obiectiv, acela de a rezolva transferul. Cruyff a îndemnat conducerea să îl transfere pe Hagi, iar jucătorul s-a întors la Constanța, după ce și el i-a cerut impresarului să ajungă la o înțelegere cu clubul.

În cele din urmă, Becali a acceptat oferta inițială a Barcelonei, deși cu anumite modificări. Jucătorul va câștiga un salariu anual brut de 130 de milioane de pesetas, iar responsabilitatea plății taxelor va aparține jucătorului. De partea cealaltă, Barça va oferi condiții mai avantajoase, dar și două sezoane opționale, în loc de unul. Jucătorul a fost informat telefonic despre acord de Gaspart, care deja l-a botezat pe Gheorghe 'Jordi'"

Joan Gaspart, omul care a fost vicepreședinte la Barcelona în perioada 1978-2000, iar ulterior, timp de trei ani, președinte, puncta la acel moment cât de mult și-a dorit Hagi să se transfere la Barcelona, fără să fie interesat de latura financiară.

"Hagi a plecat sâmbătă în România, după ce a semnat un contract în alb pe care Barcelona i l-a oferit cu câteva ore înainte. Hagi i-a transmis agentului (n.r - Giovanni Becali) să facă și imposibilul pentru a ajunge la un acord. 

O astfel de atitudine ne arată dorința jucătorului. Cruyff a insistat și el pentru transferul lui Hagi, iar conducerea a demonstrat că are o încredere absolută în antrenor. Întotdeauna facem tot ce este posibil pentru a-l mulțumi.

Becali a înțeles că Barcelona, având în vedere filozofia sa, nu poate accepta anumite condiții în ceea ce privește taxele sau să facă excepții", spunea Gaspart, după ce transferul lui Hagi la Barça se rezolvase.

Drumul de la urmașul lui Maradona, la oferta mai bună a lui Tottenham și întâlnirea cu idolul Cruyff

Viitorul lui Hagi putea fi altul dacă, înaintea transferului la Barcelona, în 1993, Brescia, care tocmai retrogradase în Serie B, ar fi acceptat oferta lui Napoli. Într-un interviu acordat pentru Gazzetta dello Sport în 2015, "Regele" povestea că trebuia să fie "urmașul" legendei Diego Maradona în sudul Italiei, însă Brescia nu s-a înțeles cu Napoli, regret care l-a urmărit pe Hagi zeci de ani după.

"La Brescia am învățat cultura fotbalului, atenția la detaliile tehnice. Am învățat să fiu atent la tot, nimic nu era lăsat la întâmplare. Brescia a fost un test pentru mine, iar cel mai dificil moment al carierei a fost barajaul pierdut cu Udinese și retrogradarea. Imediat mi-am revenit și am mers la Cupa Mondială din 1994, însă sunt și azi supărat pe conducătorii Bresciei.

O spun acum, după atât de mulți ani: am primit o ofertă de la Napoli pentru a fi urmașul lui Maradona. El plecase și aș fi devenit noul Diego, însă Brescia nu a acceptat oferta.

Da, am ajuns la Barcelona ulterior, unde idolul meu, Cruyff, era pe bancă. Eram în America pentru Cupa Mondială, m-a sunat și m-a convins să joc sub comanda sa. Nici nu mai era nevoie să mă convingă, era visul meu. Sunt unul dintre puținii străini care au jucat și au marcat atât pentru Barça, cât și pentru Real. La Madrid am învățat fotbalul de nivel înalt, iar la Barcelona am învățat fotbalul organizat", povestea Hagi.


Hagi și Maradona, adversari în România - Argentina 1-1, la CM 1990 / Foto: Imago

În ciuda transferului ratat la Napoli, Hagi s-a pus rapid pe picioare. Sub comanda lui Mircea Lucescu și în teren alături de Ioan Ovidiu Sabău, "Regele" a încheiat sezonul 93/94 cu 10 goluri marcate, iar Brescia a promovat și a revenit în elita fotbalului italian.

Într-un interviu acordat pentru spaniolii de la Diario AS, în 2021, Hagi povestea că Tottenham îi oferea un salariu mai bun în aceeași vară, însă a ales Barcelona datorită magnetului numit Johan Cruyff.

"Johan Cruyff era idolul meu din copilărie. Ajax a avut antrenor român, Kovacs, și urmăream echipa. Am avut și alte oferte, dar nu am ezitat. Tottenham îmi oferea mai mulți bani, eram foarte aproape să merg în Anglia, dar Barça era echipă care câștigase recent Cupa Campionilor Europeni. Am vrut să-mi cunosc idolul, să vorbesc cu el, să lucrez cu el. Mi-am îndeplinit visul.

Au fost și acolo probleme de adaptare, dar Cruyff este probabil persoana de la care am învățat cele mai multe lucruri în cariera de fotbalist. Atât la Real Madrid, cât și la Barcelona, cu Cruyff, am învățat să vreau să fiu cel mai bun. Era mentalitatea clubului și a antrenorului Johan. La Barça am învățat un anumit stil de joc care a fost preferatul meu și continuă să fie", declara Hagi, în urmă cu aproape trei ani.


Hagi și Cruyff / Foto: Imago

Două sezoane la Barcelona pentru Hagi. De ce n-a mers mai bine? Răspunde Pep Guardiola

În perioada 1994-1996, Hagi a strâns 51 de meciuri la Barcelona, a marcat 11 goluri și a câștigat un trofeu - Supercupa Spaniei. De ce n-a reușit Hagi mai mult? De ce Barcelona nu a insistat pentru a-l păstra? A răspuns Pep Guardiola, jucător emblematic al catalanilor în perioada 1991-2001.

"Am fost colegi doar pentru o scurtă perioadă. Hagi era fantastic, dar, din nefericire, antrenorul nostru, Cruyff, își dorea mai mult efort din partea lui. Era o problemă serioasă pentru că el își dorea ca jucătorii să facă atât faza de atac, cât și faza de apărare, astfel că Johan Cruyff nu i-a mai găsit loc în echipă", rememora Pep Guardiola, într-un interviu pentru FourFourTwo.

În 1996, Barcelona l-a vândut pe Hagi la Galatasaray, formație la care "Regele" a devenit idol pentru turci, și-a încununat cariera cu două trofee europene - Cupa UEFA și Supercupa Europei și de la care și-a anunțat retragerea.


Josep Guardiola (stânga) și Gică Hagi (dreapta). Între ei, Albert Ferer, Hristo Stoichkov, Ronald Koeman și José Mari Bakero / Foto: Getty Images

Gündoğan, actualul jucător al Barcelonei, a fost fan Hagi

İlkay Gündoğan, fotbalistul născut și crescut în Germania, la Gelsenkirchen, dar cu origini turce, a fost un fan al lui Hagi. Actualul jucător al Barcelonei a căpătat simpatia pentru decarul român la finalul anilor '90, când urmărea meciurile lui Galatasaray alături de întreaga familie.

"Era un eveniment de familie când umăream meciuri. Ne strângeam toți în sufragerie seara. Încă îmi aduc aminte finala Cupei UEFA din 2000, parcă ar fi fost săptămâna trecută. Gică Hagi era unul dintre fotbaliștii noștri preferați la început. Coincidența a făcut ca după Gică să semneze și Ilkay cu Barcelona", povestea Ilkan, vărul lui Gundogan, într-un interviu pentru Goal.

Finala la care face referire vărul lui Gundogan a fost cea dintre Galatasaray și Arsenal (0-0, 4-1 după loviturile de departajare). La formația turcă au fost titulari Gică Popescu și Gică Hagi, iar românii ridicau trofeul la finalul confruntării de pe Parken (Copenhaga).

Dacă Hagi a ajuns la vârsta de 29 de ani la Barcelona, Gündoğan a făcut-o la 32, după șapte ani sub comanda lui Pep Guardiola la Manchester City.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!