Președintele clujenilor, Cristi Balaj, a confirmat existența unei clauze financiare, dar a subliniat că se bazează pe "cuvântul dat de Gigi Becali" că atacantul nu va fi folosit.
În contextul meciului de duminică, de pe Arena Națională, care poate decide în mare măsură campioana, situația lui Bîrligea, transferat de FCSB de la CFR la începutul sezonului, este una delicată. Atacantul nu a evoluat nici în precedentele confruntări directe din cauza acestei clauze, despre care s-a vehiculat că ar fi în valoare de 100.000 de euro, sumă pe care Gigi Becali refuză să o achite.
Cristi Balaj a fost întrebat direct despre posibilitatea ca Bîrligea să joace împotriva CFR-ului. "Eu, cel puțin, mă bazez doar pe cuvântul dat de Gigi Becali. Există ceva stipulat, dar din punctul meu de vedere, cuvântul e mai important decât orice altă clauză!... Există clauza. Da, repet, cuvântul este mai important decât orice altă clauză", a răspuns Balaj pentru Fanatik.
Keita de la Rapid are o clauză similară
Balaj a explicat și că este o practică obișnuită pentru CFR Cluj să includă astfel de clauze în contractele de transfer, oferind exemplul recent al lui Keita, împrumutat la Rapid. "De obicei noi punem în documentele de transfer și faptul să nu evolueze împotriva noastră!", a menționat președintele CFR, dezvăluind indirect că și în cazul lui Keita există o astfel de prevedere.
Daniel Bîrligea a evoluat în 42 de meciuri pentru FCSB în acest sezon, reușind să marcheze 18 goluri și să ofere cinci pase decisive.
Cumpărat de FCSB pentru două milioane de euro, atacantul de 25 de ani a ajuns să valoreze acum, potrivit Transfermarkt, patru milioane.