Dennis Politic (25 de ani), jucătorul transferat de Gigi Becali de la Dinamo în această vară, a debutat cu un gol la noua sa echipă. Introdus în repriza secundă, atacantul a deschis scorul în Supercupa cu CFR Cluj (2-1), cu un șut de la distanță.
Întrebat despre noul jucător de la FCSB, Keșeru s-a arătat impresionat. L-a urmărit pe Politic și în perioada petrecută la Dinamo și a remarcat ”foamea de performanță” a internaționalului român.
Claudiu Keșeru, impresionat de Dennis Politic
În schimbul lui Dennis Politic, Becali le-a plătit celor de la Dinamo suma de un milion de euro, la care s-a adăugat și transferul lui Alexandru Musi (20 de ani).
”(n.r. - Îți place Politic?) Da, da! Îl văd deja de 2-3 ani, îmi place foarte mult, ce transmite, are starea de spirit necesară și se vede în mod clar acea foame de performanță. Își dorește să progreseze”, a spus Keșeru, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru PRO TV.
Gigi Becali: "De Politic nu sunt încântat, ci sunt mulțumit"
După meci, Gigi Becali a transmis că este mulțumit de prestația lui Politic, însă are așteptări mai mare de la jucătorul pentru care a insistat foarte mult în perioada recentă.
"De Politic nu sunt încântat, ci sunt mulțumit. Ca să fiu încântat trebuia să dea două goluri", a spus Gigi Becali, la Prima Sport.