Fostul atacant, în prezent acționar la Farul Constanța, crede că cea mai mare provocare pentru echipele din Superliga României în sezonul următor va fi să o oprească pe FCSB din drumul spre al treilea titlu consecutiv.
Până acum, campioana a făcut trei transferuri răsunătoare. Pe lângă Denis Alibec (34 de ani) de la Farul Constanța, Gigi Becali i-a adus pe Daniel Graovac (31 de ani) și Dennis Politic (25 de ani).
Ciprian Marica: ”Ăsta e pariul pentru sezonul următor”
”Motivația este la cele mai înalte culmi”, a fost concluzia trasă de Marica, după ce a văzut campania de transferuri de ână acum a FCSB-ului.
„Cred că ăsta e pariul pentru sezonul următor din Superligă. Va reuși cineva s-o oprească pe FCSB în drumul spre al treilea titlu consecutiv?
Vedem că se mișcă cel mai bine pe piața transferurilor, au cea mai multă disponibilitatea, cât și financiară, și de orgoliu. Chiar dacă au câștigat, motivația este, în continuare, la cele mai înalte culmi”, a spus fostul atacant, într-un interviu acordat pentru PRO TV.
FCSB, în această perioadă de mercato
Antrenor - Elias Charalambous (confirmat)
Veniri - Denis Politic (Dinamo / 900.000 de euro), Denis Alibec (FCV Farul / gratis), Daniel Graovac (CFR Cluj / gratis)
Reveniri după împrumuturi - Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Nana Antwi (Hermannstadt), Laurențiu Vlăsceanu (Unirea Slobozia)
Plecări - Alexandru Musi (Dinamo / gratis), Jordan Gele, Malcom Edjouma, Alexandru Băluță (contracte reziliate)