Gabi Iancu s-a dezlănțuit! Mesaj aspru îndreptat spre Toni Petrea

GABI IANCU chindia - hermannstadt Toni Petrea Superliga
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Duminica 09 Aprilie 2023, 18:01
Data actualizarii: Duminica 09 Aprilie 2023, 18:06

Chindia - Hermannstadt 1-2, într-un meci din etapa a treia a play-out-ului. 

FC Hermannstadt a învins-o dramatic pe Chindia Târgovişte, cu scorul de 2-1 (0-1), duminică, în deplasare, la Ploieşti, într-un meci din etapa a treia a fazei play-out a Superligii de fotbal.

Chindia a deschis scorul prin Daniel Popa (15), cu un lut din unghi, după ce trecuse de portarul Karlo Letica. Echipa antrenată de Anton Petrea a avut două şanse bune de a se desprinde pe tabelă, însă croatul Letica s-a opus la şuturile lui Daniel Popa (69) şi Daniel Neguţ (71).

Sibienii au reuşit să întoarcă scorul în ultimul sfert de oră al partidei. Egalarea a survenit în min. 79, când mingea deviată de fundaşul Esteban Orozco a fost respinsă de portarul Cătălin Căbuz după ce a depăşit linia porţii. A fost nevoie de arbitraj video pentru a decide că a fost gol valabil. Golul victoriei a fost marcat de fundaşul stânga Raul Opruţ, care a reluat din voleu mingea centrată de fundaşul dreapta Mihai Butean.

”Antrenorul lor ar trebui să fie puțin mai fair-play, nu să dea noroc cu antrenorul nostru și să-i spună că 'Eu n-am bulanul nostru'. S-a întâmplat după meci, așa i-a reproșat”, a spus Gabi Iancu, potrivit Digi Sport.

Conflict la Chindia - Hermannstadt: Gabi Iancu, eliminat după ce a ieșit de pe teren

În minutul 90, Marius Măldărășanu a decis să îl înlocuiască pe Gabi Iancu cu croatul Matko Babic. Când a ajuns la marginea terenului, fostul campion cu FCSB și FC Viitorul a intrat într-un conflict cu fanii Chindiei.

Pe imagini s-a văzut cum Gabi Iancu i-a înjurat pe suporterii Chindiei de la tribuna 1. Arbitrul Szabolcs Kovacs a mers la marginea terenului și i-a arătat direct cartonașul roșu atacantului formației sibiene.

”Am greșit, am cedat. Îmi cer scuze, sper să nu primesc multe etape. Sunt jucători care înjură arbitrii pe teren și nu primesc roșu, dar am greșit, îmi pare rău. Nu am cedat de prea multe ori în carieră, probabil pe fond de oboseală”, a mai declarat Gabi Iancu, potrivit sursei mai sus menționată. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!