"Ce rost are sa ne mai gandim la meciul ala?" Reactia lui Cartu dupa iesirea nervoasa a lui Bergodi! Presedintele Craiovei, inca pozitiv la testele Covid-19!

Universitatea Craiova coronavirus Cristiano Bergodi Liga 1 Sorin Cartu Superliga "Ce rost are sa ne mai gandim la meciul ala?" Reactia lui Cartu dupa iesirea nervoasa a lui Bergodi! Presedintele Craiovei, inca pozitiv la testele Covid-19!
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 20 Septembrie 2020, 08:37
Data actualizarii: Duminica 20 Septembrie 2020, 08:41

Cristiano Bergodi a surprins pe toata lumea cu declaratiile facute dupa partida cu FC Voluntari. 

Antrenorul a rabufnit la adresa celor care l-au vrut plecat de la echipa dupa infrangerea cu Lokomotiv Tbilisi, punctand ca echipa este neinvinsa in campionat. In plus, Bergodi a spus ca este nemultumit de cei din conducere care ii cearta pe jucatori din tribune.

Printre cei care nu se asteptau la o iesire nervoasa din partea tehnicianului se afla Sorin Cartu. Presedintele Universitatii Craiova a declarat ca va discuta cu italianul de pe banca tehnica, afirmand ca cei din conducere nu au mai intrat in contact cu jucatorii de mult timp, multi dintre oficialii clubului fiind infectati cu noul coronavirus. 

"Nu am fost la meci sa stiu ce s-a intamplat. Eu am iesit pozitiv la testul de ieri si nu avem voie sa mergem la meci. Nu stiu ce s-a intamplat acolo si o sa vorbesc si eu cu el zilele urmatoare.

Sigur ca toata lumea are partea de vina pentru meciul din Georgia… Daca a fost vreo situatie care l-a deranjat, daca nu au fost declaratii oficiale… nu stiu. Daca nu sunt cei cu greutate in club… nu a fost nimeni la meciul acesta.

Dupa ce a venit de la Tbilisi, eu am fost in spital, domnul Rotaru in spital. Si eu sunt surprins asa de reactie. A fost acum o luna, nu mai are rost sa ne gandim la meci", a spus Sorin Cartu, potrivit Digisport.

Presedintele oltenilor a vorbit si despre care este starea lui de sanatate: "Eu sunt bine. Sunt ramasite de virus (n.r. in sistemul meu). Nu mai sunt contagios, dar negativarea se face mai greu probabil.

Pana la urma, cei care sunt tratati cu antibiotic, ies mai repede din spital si au mai multi anticorpi decat cei care sunt asimptomatici. Daca are cineva COVID, sa il aiba cum l-am avut eu, sa nu treaca prin chinurile prin care au trecut altii."

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!