Metaloglobus și Unirea s-au încurcat reciproc ieri și au terminat la egalitate, 1-1 la Clinceni.
”Slobozia a irosit două puncte mari cât un sezon, în timp ce echipa din Pantelimon a retrogradat matematic în Liga 2”, notează site-ul oficial Superliga.
Din sezonul petrecut de Metaloglobus în prima divizie rămân victoria istorică asupra campioanei FCSB (2-1 în octombrie 2025), dar și un număr de opt jucători Under 21 (mai exact născuți după 1 ianuarie 2024, conform regulamentului) folosiți de antrenorii Mihai Teja și Florin Bratu, cu gemenii David și Alexandru Irimia în frunte, fotbaliști împrumutați de la Dinamo.
Cine sunt tinerii folosiți de Metaloglobus în Superliga 2025-2026
David Irimia
(fundaș dreapta 2006, împrumutat de la Dinamo)
25 de meciuri / 2 goluri
Alexandru Irimia
(mijlocaș central, mijlocaș dreapta 2006, împrumutat de la Dinamo)
23 de meciuri
Laurențiu Liș
(extremă stânga 2004)
23 de meciuri / o pasă de gol
Robert Bădescu
(fundaș stânga 2005, împrumutat de la Rapid)
15 meciuri / 1 gol
Giovani Ghimfus
(mijlocaș ofensiv 2005, împrumutat de la Sepsi OSK)
11 meciuri
Gabriel Dumitru
(fundaș central 2005)
10 meciuri
Endri Celaj
(atacant albanez 2004)
3 meciuri
Alexandru Soare
(portar 2005)
Nu a debutat încă, a fost de 11 ori rezervă
VIDEO Metaloglobus - FCSB 2-1, victoria istorică a echipei din Pantelimon
Ce a spus Florin Bratu după ce Metaloglobus a retrogradat: „Am fost mult superiori”
Antrenorul lui Metaloglobus a recunoscut că este dezamăgit după ce echipa sa a retrogradat, dar consideră că fotbaliștii săi puteau obține mai mult din partida cu Unirea Slobozia.
Florin Bratu a numit și momentul în care jucătorii săi „s-au dezumflat”.
„Normal că e dureros, pentru că toată lumea își dorea să se salveze. Eu am venit și am încercat să îmbunătățesc lucrurile. Nu a fost ușor să vin după 29 de etape în care 22 au fost înfrângeri.
Sunt mulțumit de cum au luptat băieții mei, cred că am fost mult superiori celor de la Slobozia. Ne-au surprins la gol. Mă bucur că am avut altă reacție în repriza a doua, am presat mai mult și după o inspirație a mea să egalăm prin Abbey. Puteam să și câștigăm.
Cred că după meciul cu Csikszereda ne-am dezumflat și le-am spus că acum contează foarte mult ultima impresie. Jucăm pentru numele, pentru familie noastre, poate pentru viitoare transferuri. Metaloglobus este un club fără datorii, chiar dacă nu avem un buget mare”, a spus Florin Bratu.
Claudiu Niculescu, după ce l-a retrogradat pe Florin Bratu: „E amărăciune mare”
Claudiu Niculescu, antrenorul Unirii Slobozia, a dezvăluit că nu a vorbit cu Florin Bratu, după ce tehnicianul lui Metaloglobus a retrogradat.
„Un șoc pe final, cum am trăit și în alte meciuri. Dezamăgirea e mare. Presiunea rezultatelor își spune cuvântul, am făcut pasul în spate. Până la urmă, am plecat cu un punct. Nu e mulțumitor. Oricum, trebuia să câștigăm cu Hermannstadt etapa viitoare. A devenit un meci crucial.
Sper să ne revenim din punct de vedere mental și o luăm de la capăt. E amărăciune mare când primim un asemenea gol, dar la fotbal lucrurile se pot întoarce în favoarea ta dacă muncești, dacă ești încrezător și dacă ai spirit de sacrificiu.
Până lunea viitoare, nu ne rămâne decât să ne lingem rănile, să ridicăm privirea din pământ, să lucrăm la mental și să facem tot ce ne stă în putință pentru a câștiga cu Hermannstadt.
Nu am vorbit după meci cu Florin Bratu. Îmi pare rău pentru el, dar nu sunt fericit nici pentru mine. Ca să sintetizăm această discuție, lucrul cel mai important rămâne meciul cu Hermannstadt de săptămâna viitoare”, a spus Claudiu Niculescu.
Clasamentul din play-out-ul Superligii