Dinamo a reușit să câștige cu 4-3 ”Eternul derby” cu FCSB, meci disputat pe Arena Națională în etapa a patra din Superligă.
Eroul ”câinilor” a fost scoțianul Danny Armstrong (27 de ani), cu un hat-trick care i-a făcut pe cei de la Sofascore să-l noteze cu 10 și să-l desemneze, evident, omul meciului.
Însă cine a fost cel mai slab jucător din derby?
Conform Sofascore, acesta este Risto Radunovic, notat cu 4.8, în condițiile în care notele sub 5 sunt rarisime pentru site-ul de specialitate!
Radunovic, unul dintre cei mai buni jucători străini din istoria Superligii, a fost de nerecunoscut în meciul de pe Arena Națională.
Muntenegreanul a provocat și primul penalty, transformat de ”eroul” Armstrong.
”Dinamo a câștigat meritat”, a recunoscut la final Radunovic.
Ilie Dumitrescu: ”Dinamo a făcut un transfer senzațional”! Nu este nici Musi, nu este nici Armstrong
Primul gol al lui Dinamo a fost marcat de fostul jucător al lui FCSB, Alexandru Musi (21 de ani), care și el a făcut un meci mare.
Însă fostul internațional Ilie Dumitrescu a subliniat prestația unui alt dinamovist, aflat chiar la debut.
”Dinamo nu i-a lăsat pe cei de la FCSB să controleze jocul. A fost un joc extrem de inteligent gândit de Kopic.
Într-adevăr, Sivis și Opruț au făcut un meci foarte bun în seara asta. Dinamo a fost superioară.
Stoinov este un transfer senzațional, cu o tehnică superioară. Vine din Israel, dar este un jucător foarte bun, calm, care a găsit mereu soluții”, a punctat Ilie Dumitrescu la Digi Sport.
Nikita Stoinov are doar 19 ani și este deja convocat la naționala de seniori a Israelului.