Costel Gâlcă e noul antrenor al formației lui Dan Șucu, dar fanii se întreabă cine va fi căpitanul echipei după retragerea lui Cristi Săpunaru. Fostul stoper din Giulești a plecat cu un gust sălciu de la Rapid după ce nu a fost păstrat în organigrama clubului.
Căpitan la Rapid
Adulat de fani, Cristi Săpunaru i-a dat o replică dură recent lui Victor Angelescu, președinte al formației care își dorește în acest sezon să se claseze pe un loc care o va duce în cupele europene. Subiectul 'banderola' a fost discutat vineri și în conferința de presă premergătoare partidei cu FC Argeș, programtă în runda inaugurală a Superligii.
Alex Pașcanu, despre cine îl va înlocui pe Săpunaru
În ceea ce priveşte rolul de căpitan de echipă, Paşcanu a spus că sunt mai mulţi jucători care îl vor înlocui pe Cristian Săpunaru, retras la finalul sezonului trecut. "Toată lumea ştia că Săpunaru era o forţă şi un glas în vestiar. Acum suntem mai mulţi care putem ocupa această poziţie, e practic imposibil ca o singură persoană să îi ia locul lui Săpunaru".
Rapid va întâlni, vineri, de la ora 21:00, pe stadionul Mioveni, formaţia FC Argeş, într-un meci din prima etapă a Superligii României.
FC RAPID BUCUREȘTI
Antrenor - Costel Gâlcă (nou)
Veniri - Drilon Hazrollaj (FC Malisheva / 900.000 de euro), Antoine Baroan (Winterthur 250.000 de euro), Kader Keita (CFR Cluj / 200.000 de euro), Lars Kramer (Aalborg / gratis)
Reveniri după împrumuturi - Paul Iacob (Botoșani), Benjamin Siegriest (Genoa), Timotej Jambor (MSK Zilina), Filip Blazek (Slobozia), Codruț Sandu (FCU Craiova), Alexandru Stan (Oțelul Galați), Bogdan Ungureanu (Corvinul), Gabriel Gheorghe (CFC Argeș), Eduard Dănilă (ACS Câmpulung Muscel), Rareș Stanciu (Progresul Spartac)
Plecări - Cristian Săpunaru (retras din activitate), Codruț Sandu (Dinamo / gratis), Clinton N'Jie, Dinu Moldovan (contracte reziliate), Xian Emmers (Phoenix Rising / gratis ), David Ankeye (Genoa / împrumut expirat), Kader Keita (CFR Cluj / împrumut expirat), Peter Ademo (FC Sheriff / împrumut expirat), Alexandru Stan (Chindia / împrumutat)