Dinamo va achita nu mai puțin de 400.000 de euro pentru transferul fostului jucător de la Farul Constanța. De altfel, la fiecare 15 meciuri pentru Dinamo, clubul din Ștefan cel Mare va mai plăti câte 100.000 de euro, iar englezii au păstrat și 30% dintr-un transfer viitor.
Debut amânat la Dinamo pentru Adrian Mazilu
Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, susține că fanii alb-roșiilor îl pot vedea pe fotbalistul de 19 ani în tricoul ”Câinilor” abia în a doua parte a sezonului.
Totuși, Nicolescu nu exclude posibilitatea ca Mazilu să debuteze mai repede, în funcție de timpul de care are nevoie pentru a se recupera după accidentare, dar și de perioada de adaptare.
Deocamdată, jucătorul venit de la Brighton se antrenează separat și va mai dura aproximativ o lună până când va intra în programul echipei.
”Estimarea iniţială este că poate reintra în programul echipei într-o lună. După aceea, recuperarea poate dura mai mult sau mai puţin, în funcţie de cât de repede se adaptează.
E o teorie – când te accidentezi şi stai o perioadă, de obicei îţi trebuie cam acelaşi timp să revii la forma de dinainte. Sper să nu fie cazul la el. Oricum, ne-am propus de la început să nu forţăm. Vrem să-l facem apt şi să ne ajute în a doua parte a sezonului”, a spus Andrei Nicolescu la Prima Sport.