Întors în România după experiențele de la Brighton și Vitesse, fotbalistul de bandă a transmis un mesaj plin de optimism la sosirea în țară, subliniind că revenirea în campionatul intern este un pas firesc pentru el. "Cred că aici o să-mi fie puțin mai ușor pentru că sunt acasă", a zis Mazilu.
"Simt că sunt iubit la Dinamo"
Tânărul fotbalist, campion al României cu Farul Constanța la doar 17 ani, a mărturisit că s-a simțit dorit în Ștefan cel Mare și este pregătit să răsplătească încrederea conducerii și a suporterilor.
Mazilu a promis că, treptat, va atinge forma care i-a convins pe dinamoviști să investească în el. "Sunt mulțumit că m-a dorit acest club, simt că sunt iubit și treptat o să dau randamentul pe care Dinamo l-a simțit la mine", a adăugat el.
Noul jucător al "câinilor" nu se teme de exigența fanilor și de miza partidelor. Acesta a amintit de performanța obținută sub comanda lui Gică Hagi, când a contribuit cu 7 goluri la câștigarea campionatului de către constănțeni. "Îmi place presiunea, pot să spun că am făcut față presiunii atunci când am câștigat titlul", a încheiat Mazilu.
Dinamo a anunțat duminică seara că Adrian Mazilu a semnat un contract pe patru sezoane, până la 30 iunie 2029, cu opțiune de prelungire pentru încă un an. La noua sa echipă, fotbalistul format la Academia Hagi va purta tricoul cu numărul 19.