GALERIE FOTO Se întâmplă și la case mai mari! Chivu zâmbește după o gafă uriașă de arbitraj în Inter – Juventus. Verdictul specialistului

Se întâmplă și la case mai mari! Chivu zâmbește după o gafă uriașă de arbitraj în Inter – Juventus. Verdictul specialistului Serie A

Prima repriză din Inter Milano – Juventus s-a încheiat la egalitate, 1-1, în etapa 25 din Serie A.

Echipa lui Cristi Chivu a trecut în avantaj în minutul 17 după un autogol al lui Cambiaso. Apoi, Juventus a egalat, când același Cambiaso a înscris în poarta lui Sommer.

Eroare gravă de arbitraj în Inter - Juventus

  • Bastoni kalulu 6

Pe finalul primului act al jocului a avut loc o fază extrem de controversată. Pierre Kalulu a avut o intervenție asupra lui Alessandro Bastoni, iar arbitrul Federico La Penna a scos din buzunar cartonașul galben.

Acest lucru a însemnat eliminarea lui Kalulu, care mai încasase un cartonaș galben cu zece minute mai devreme. Totuși, pe reluări se vede clar că jucătorul lui Juventus nu l-a atins deloc pe Bastoni, care doar a simulat. Totuși, regulamentul VAR specifică faptul că arbitrajul video nu poate interveni la astfel de faze, astfel că decizia lui La Penna nu a putut fi întoarsă în ciuda protestelor jucătorilor ”Bătrânei Doamne”.

Faza a fost comentată de fostul arbitru Luca Marelli: ”O eroare foarte gravă a lui La Penna, asupra căreia nu se mai poate face nimic, deoarece VAR-ul nu poate interveni la al doilea cartonaș galben. Nu a existat niciun contact între Kalulu și Bastoni”.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!