Veteranul ardelenilor a pus degetul pe rană, admițând atât colapsul defensiv, cât și problemele grave din interiorul lotului condus acum de Daniel Pancu.
Camora nu s-a ferit de cuvinte și a criticat modul în care echipa a gestionat meciul, după ce ratase mai multe oportunități clare. "Am avut ocazii clare de gol. Nu putem să zicem că n-am avut ocazii. Dar o echipă ca CFR, cu jucători cu experiență, nu poate să... să luăm două goluri în patru minute", a răbufnit portughezul.
Acesta a recunoscut că situația actuală a echipei este critică, departe de standardele cu care CFR și-a obișnuit fanii în anii de dominație. "Avem o jumătate de sezon foarte prost. Ăsta e adevărul. În acest moment suntem slabi, slabi. Ăsta e adevărul", a punctat Camora.
"Suntem prea mulți!"
Întrebat despre zvonurile privind divizarea vestiarului, lansate inclusiv de fostul antrenor Andrea Mandorlini, Camora a confirmat că numărul exagerat de jucători este o problemă reală care complică munca noului antrenor.
"Chiar suntem mulți. A spus și 'Mister' Pancu că suntem prea mulți. E complicat la antrenament și e complicat și pentru jucători... dacă faci 11 contra 11, trebuie să-i lași pe afară", a admis fundașul, care a încheiat cu o concluzie amară: "Anii trecuți, când aveam 1-0, nu mai luam gol. Acum, acum luăm gol pe final. E complicat".