OFICIAL "Bun venit!" CFR a anunțat transferul unui om-cheie

CFR Cluj Daniel Huza transferuri cfr cluj Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 10 Iulie 2023, 22:19
Data actualizarii: Luni 10 Iulie 2023, 22:22

Formația condusă sezonul trecut de Dan Petrescu a fost preluată de italianul Andrea Mandorlini. 

  • CFR a încheiat sezonul trecut Superliga pe locul al treilea, după Farul Constanța și FCSB.
  • CFR debutează pe 15 iulie în Superliga, de la 21:30, pe teren propriu, împotriva nou-promovatei Poli Iași.

Daniel Huza, la CFR Cluj

Daniel Huza a devenit noul șef al Departamentului de Dezvoltare a Centrului de Copii și Juniori CFR, potrivit site-ului oficial al echipei la care investitor principal e Ioan Varga. 

CFR Cluj investește la baza piramidei și vrea să crească talente pentru viitorul echipei care a dominat până de curând primul eșalon al fotbalului românesc. Cum tot mai mulți oameni cu experiență vastă sunt numiți în posturi cheie la nivelul juniorilor echipelor din Liga 1, și gruparea din Gruia și-a luat un om cu un cv interesant.

Fost antrenor al Echipei Naționale U17, dar și al multor echipe de seniori și de juniori din țară și din Emiratele Arabe Unite, Daniel Huza a ocupat funcția de referent zonal din partea FRF. 

"Astfel, acesta cunoaște toate ingredientele necesare dezvoltării armonioase a Academiei noastre!", au scris cei de la CFR Cluj.

A jucat la Farul Constanța și Pandurii Târgu Jiu

De-a lungul carierei de jucător, Daniel Huza a evoluat pentru echipe precum Jiul Petroșani, Farul Constanța, Pandurii Târgu Jiu și FC Bihor, având, ulterior, următoarele atribuții:

– director tehnic pentru Al Dhafra FC

– antrenor și coordonator la Al-Sharjah

– antrenor la Al Ain Club

– antrenor principal la Jiul Petroșani (seniori/juniori)

– coordonator Academia Luceafărul

– antrenor Viitorul Cluj

Daniel Huza deține, din 2010, licența A UEFA, dar este și posesor al licenței AFC. "Datorită vastei experiențe și a atuurilor dobândite în carieră, avem toată încrederea că activitatea domnului Huza se va situa la cel mai înalt nivel când vine vorba de seriozitate și de profesionalism, reușind, împreună, să ducem la îndeplinire planul de dezvoltare a Academiei noastre!", au mai scris cei de la gruparea din Gruia. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!