Dinamo, până nu demult cu grave probleme financiare și organizatorice, se însănătoșește. „Metamorfoza“ acestui club se datorează, în mare măsură, antrenorului Zeljko Kopic (47 de ani).
Croatul și-a demonstrat, încă o dată, priceperea, în această vară. Pentru că, deși a pornit la drum cu un lot „subțiat“ după plecările din intersezon, a reușit să redrezeze „corabia“. Cum? Reconstruind lotul prin aducerea unor jucători buni. Și cum în fruntea lotului e un antrenor competent, rezultatele au venit, treptat, iar acum Dinamo e pe podiumul Superligii.
Ioan Becali, impresionat de transferul lui Adrian Mazilu
Creșterea lui Dinamo, din punct de vedere sportiv și administrativ, e un motiv de bucurie pentru Ioan Becali. De-a lungul anilor, acesta și-a manifestat de mai multe ori simpatia pentru formația din Ștefan cel Mare, unde a deținut funcția de președinte executiv, la finalul anilor 2000.
Acum, în dialog cu Fanatik, Giovanni a lăudat aducerea lui Adrian Mazilu (19 ani), la Dinamo, după două sezoane în care fostul star al celor de la Farul a fost „dat dispărut“ din punct de vedere fotbalistic.
„Excepțională mutarea! Acum depinde totul de el, totul și totul numai de el! Vine la o echipă care joacă pentru play-off, este în play-off. Nu are pe partea dreaptă un jucător ca el. Mazilu are trei meciuri cu o echipă care a retrogradat. Îmi pare rău de acest copil. L-am căutat, am vrut să am un dialog cu el, să îl am, să îl sprijin, să îl ajut. Nu s-a putut, nu știu cu cine a plecat în Anglia (n.r. – la Brighton). Acum a renăscut, are șansa să devină acel Mazilu pe care îl știm cu toții. Aceeași generație cu Borza. Borza e jucător de Rapid, de echipă națională. Mazilu trebuie să recupereze mult, să își revină la forma care era, să joace titular la Dinamo, să fie convocat la echipa națională U20 sau U21 și să își reia cariera de la capăt. Dinamo, cu el în dreapta, se închide bine. Îl au pe Musi în stânga, Cîrjan la mijloc“, a explicat Ioan Becali.