Avertismentul lui Cristiano Bergodi după ce i-a administrat prima înfrângere din campionat lui Hermannstadt

Cristiano Bergodi Hermannstadt Sepsi OSK Sfantu Gheorghe Superliga Cristiano Bergodi
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 02 Octombrie 2022, 16:01
Data actualizarii: Duminica 02 Octombrie 2022, 16:04

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe s-a impus pe terenul lui FC Hermannstadt, scor 1-2, și a oprit seria meciurilor fără înfrângere a sibienilor.

La finalul meciului, Cristiano Bergodi a susținut că diferența au făcut-o rezervele și atrage atenția asupra faptului că pentru Sepsi OSK urmează o perioadă dificilă în care va întâlni principalele favorite la titlu.

Bergodi: „Cei care au intrat au schimbat meciul!”

„În primul rând, vreau să felicit băieții. S-au adaptat imediat la un gazon execrabil. A plouat în ultimele zile, iar terenul a fost incredibil de prost!

În prima repriză, am recuperat multe mingi în jumătatea lor, dar n-am fost eficace la ultima pasă. Asta ne-a lipsit. Apoi am luat gol.

Am schimbat sistemul de joc, iar cei care au intrat au schimbat meciul. Cred că aici s-a făcut diferența, calitatea rezervelor, am un lot foarte bun. Le spun mereu băieților să fie pregătiți. În ziua de azi, cu cinci schimbări, poți să schimbi jumătate de echipă.

Mai avem meciuri cu Farul, CFR, FCSB, Craiova și Argeș. Va fi foarte greu, e o perioadă încărcată. Sunt bucuros că am câștigat meciul de azi, împotriva unei echipe bune, care era neînvinsă. Am câștigat meritat, zic eu”, a spus Cristiano Bergodi.

FC Hermannstadt venea după patru victorii consecutivă în campionat. Sepsi OSK a bifat a treia victorie la rând în Superligă.

În urma acestei victorii, Sepsi OSK a urcat până pe locul cinci în clasament, cu 19 puncte.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!