"Atâtea ocazii nu au avut în toate meciurile de până acum". Ce a declarat Rednic despre ratarea lui Moldoveanu 

Mircea Rednic Dinamo Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 02 Octombrie 2021, 19:15
Data actualizarii: Sambata 02 Octombrie 2021, 19:24

Dinamo a remizat pe teren propriu cu UTA Arad, scor 2-2, ratând șansa de a obține prima victorie în Liga 1 după șapte înfrângeri consecutive. 

Dinamo a fost la câteva secunde de o mare victorie în campionat, cu UTA Arad, însă David Miculescu le-a stricat bucuria "câinilor roșii", egalând cu doar câteva secunde înainte de fluierul final.

A fost primul meci pentru Mircea Rednic în postura de antrenor al formației din Ștefan cel Mare. La finalul partidei, tehnicianul s-a declarat mulțumit de prestația echipei, ținând cont de timpul scurt pe care l-a avut la dispoziție pentru a pregăti partida, doar două zile. 

"A fost un meci bun, trebuie să fim realiști. Au avut o atitudine foarte bună, au reușit să înscrie, au fost și ocazii bune. Băieții au stat bine în teren, nu le-am dat spații. Pe contre am avut posibilitatea să închidem meciul. Ca atitudine, felicitări! Îmi pare rău, pentru că au muncit. 

La experiența lui nu trebuia să se precipite. Moldoveanu e jucător tânăr, dar cam demult tânăr. Era bine și pentru el să înscrie, era bine pentru el să înscrie. Ne-am relaxat la 2-0, în momentul de față nu avem bancă de rezervă. Cei care au intrat nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, erau mai obosiți ca cei de pe teren.", a declarat Mircea Rednic la finalul partidei, la DigiSport. 

Suporterii supărați pe Moldoveanu
 

După meci, fanii lui Dinamo și-au exprimat nemulțumirea pentru ratarea monumentală a lui Moldoveanu, cerându-i lui Mircea Rednic să-l scoată din echipă. 

"Ar trebui să aprecieze, atâtea ocazii nu au avut în toate meciurile de până acum. Avem două săptămâni pline în care vor fi antrenamente. Cel puțin doi jucători vor veni, e nevoie. Nu putem să jucăm cu un fundaș stânga pe poziția de fundaș dreapta. Diferența a fost făcută de schimbările făcute.", a declarat antrenorul.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!