Andrei Cristea, in pericol sa rateze derby-ul: "De la inceputul anului ma gandesc la Steaua!"

Andrei Cristea Dinamo Dinamo - Steaua Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 16 Martie 2010, 08:12
Data actualizarii: Marti 16 Martie 2010, 08:46

Antrei Cristea poate rata sansa de a se intalni cu fosta sa echipa. Atacantul dinamovist are genunchiul umflat dupa derby-ul de la Cluj si nu s-a antrenat decat 10 minute luni.

CRISTEA: "Nu mai simt nimic pentru Steaua"

Cristea n-a marcat niciodata ca dinamovist in derby, insa a inscris pentru Steaua in Stefan cel Mare.

Andrei spera sa joace, insa va trebui sa primeasca verdictul medicilor. "Sunt putin mai bine, dar am genunchiul umflat inca. M-am antrenat ier doar zece minute, am facut doar alergari usoare. O sa aflu sigur marti. Dar eu sper sa joc, este meciul pe care l-am asteptat de mult. De la inceputul anului ma tot gandesc la el.

E clar ca atmosfera va fi excelenta! Acesta este meciul la care te simti fotbalist. Gestul fanilor de a veni la antrenament pentru a ne incuraja ne-a impresionat, ne-a motivat.

Banii nu conteaza la acest meci. Ne gandim doar sa castigam! Asta este important.

Fanilor le transmit sa faca o coregrafie cat mai frumoasa, pentru ca sunt sigur ca ne vor incuraja non-stop pe durata meciului. Si vreau sa le spun doar ca si noi vom face tot posibilul ca sa castigam. E un meci important pentru toata suflarea dinamovista", a declarat Andrei Cristea in ProSport.

"Nu mai am nicio treaba cu Steaua, nu mai simt nimic pentru echipa din Ghencea. A fost doar o etapa a carierei mele, atat. Ma motiveaza doar dorinta de a-i invinge pe stelisti si a-i face astfel fericiti pe toti dinamovistii.

Chiar ca nu m-am gandit ca sunt ultimul jucator care a adus Stelei victoia in Stefan cel Mare. Da, imi aduc aminte de acel meci, care s-a jucat in 2004. Eram la Steaua si antrenorul de atunci, Walter Zenga, m-a trimis in teren in ultimele zece minute de joc, iar la scurt timp am marcat singurul gol al partidei. A fost primul meu gol la Steaua. Sper ca acum sa ma revansez si sa marchez golul care sa aduca victoria echipei Dinamo.

Nu stau sa ma gandesc la problemele Stelei, pentru ca avem si noi destule. Oricum, intr- un astfel de meci, nu cred ca se poate spune ca o echipa este favorita certa.

Gata, ne-a trecut supararea dupa meciul de la Cluj. Ce a fost a fost, acum nu ne gandim decat la derby-ul cu Steaua, pe care trebuie neaparat sa-l castigam. Dincolo de orgolii, o victorie in acest joc este foarte importanta si pentru ca ne-ar mentine in lupta pentru castigarea titlului", a mai spus Cristea in Evenimentul Zilei.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!