"Am vorbit cu Reghe si i-am zis ce se va intampla, o sa vedeti voi la iarna". Cum arata planul de RESET al lui Becali, cu 8 noi transferuri din Liga I si ce spune despre titlu

Steaua Gigi Becali Laurentiu Reghecampf Liga I Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 12 Decembrie 2016, 11:20
Data actualizarii: Luni 12 Decembrie 2016, 11:35

Astra 1-0 Steaua | Campioana a invins vicecampioana, iar echipa lui Laurentiu Reghecampf poate ajunge pe 3 in campionat, daca Viitorul lui Hagi bate la Chiajna. Gigi Becali nu-si face, insa, griji: "Tot noi luam titlul, o sa vedeti schimbari la iarna", spune acesta.

Gigi Becali spune ca nici nu se gandeste sa-l schimbe pe Laurentiu Reghecampf. Ba chiar din contra, acesta a dezvaluit ca, intr-o discutie purtata cu antrenorul, i-a transmis acestuia sa stae linistit, ca va ramane la Steaua inca doi ani.

Becali spune ca va "reseta" Steaua in iarna, cand planuieste sa aduca mai multi fotbalisti. Acesta isi doreste 4 jucatori de la Viitorul si 3 de la Astra. Ca un "bonus", acesta l-a trecut pe lista si pe golgheterul campionatului, albanezul Llullaku.

"Nu sunt afectat de infrangerea cu Astra, de ce sa fiu? Au castigat, sa fie sanatosi.

Eu astept pauza de iarna, apoi o sa vedeti voi echipa Stelei.

Ma bazez pe Alibec, ma bazez ca revine si Florin Tanase. Apoi, o sa aduc multi jucatori. Vreau sa aduc doi fundasi centrali, pentru ca Tamas nu poate sa joace la doua zile, iar Tosca e vai de capul lui. Tosca nu e fundas central. Ce-o fi, doar el stie.

Eu l-am linistit pe Reghe. Cum sa-l dau afara?! I-am zis sa stea linistit, ca-i aduc eu 7 jucatori.

La mine nu exista secrete, eu va zic daca exista clauze sau ceva. Eu vreau ca suporterii sa stie totul, adevarul. Daca ar fi existat vreo clauza, va ziceam: Reghe nu mai are mult. Sau va ziceam: Scaunul lui Reghe tremura. Dar eu il incurajez pe Reghe, i-am zis sa stea linistit, sa isi vada de treaba. Reghecampf va fi antrenor inca doi ani, ca atat mai are contract. Eu nu o sa-l dau afara. Pleaca doar daca vrea el", a spus Gigi Becali la Ora Exacta in Sport, IN DIRECT la Sport.ro

Becali i-a numit pe jucatorii pe care si-i doreste.

"I-am zis lui Gica Hagi sa-mi spuna daca nu vrea sa vanda, ca sa nu-l mai cicalesc. Dar el a zis ca vinde, insa ca negociaza. Mi-a zis ca formeaza jucatori si vinde, ca asta e strategia lui de moment, pana cand va considera ca a ajuns sa aiba un club mare.

De la Hagi vreau 4 jucatori: Benzar, Razvan Marin, Tiru si Florinel Coman. Dar degeaba zic doar eu ca ii vreau, ca e greu sa discuti cu Hagi, trebuie sa achiti pretul fix cerut de el.

Pe lista mai sunt Budescu, Morais si Teixeira. Teixeira are 15 mii de euro pe luna", a mai spus Becali.

"De Llullaku am mai vorbit, dar despre Eric nu. Llullaku se poate, ca e o dublura buna pentru Amorim", a adaugat patronul Stelei.

In final, patronul echipei ros-albastre a recunoscut totusi ca parcursul european a salvat echipa de la insolventa. Daca nu se califica macar in grupele UEL, Steaua ar fi putut avea mari probleme financiare.

"Eu, daca nu ne calificam in grupele Europa League, lasam echipa in insolventa. Trebuie sa gandesc realist, ca nu sunt idiot, nu pot sa mai dau atatia bani de la mine. Sa dau 4-5 milioane de la mine in fiecare an si sa nu obtin nimic", a conchis Becali.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!