Afacerea BOMBA de 3 milioane de euro la care viseaza Becali! Cei 3 jucatori pe care a pus ochii vin de la aceeasi echipa

Gigi Becali FCSB Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 19 Decembrie 2018, 13:08
Data actualizarii: Miercuri 19 Decembrie 2018, 13:56

Becali pregateste deja campania de achizitii din iarna!

Sepsi poate devenit noua "victima", dupa Pandurii, Viitorul si Astra, dar Gigi Becali trebuie sa plateasca peste 3 milioane de euro pe fotbalisti doriti.
 
Forma buna a lui Sepsi Sf. Gheorghe nu l-a lasat indiferent pe Gigi Becali, singurul patron cu dare de mana din Liga 1. In acest sezon, sub comanda lui Eugen Neagoe, covasnenii au sanse foarte mari sa joace in play-off, ocupand acum locul 5 in Liga 1, fiind de asemenea calificati in sferturile de finala ale Cupei Romaniei.

Prima tinta este Adrian Rus (22 ani), fundasul central supranumit deja "noul Florin Gardos", care s-a remarcat la nationala de tineret, fiind titular in duelurile cu Bosnia, Portugalia si Tara Galilor si punand umarul decisiv la calificarea la Europeanul de anul viitor. In ultimele 3 sezoane, el a evoluat la Balmazújvárosi FC, in liga secunda maghiara, iar in actuala editie a jucat 6 meciuri pentru Sepsi, toate ca titular, impresionand prin forta (1,89m, 81 kg) si siguranta. Chiar daca a primit cetatenia maghiara, Rus a decis sa reprezinte Romania la nivel de nationala, fiind nascut la Satu Mare. El este cotat de site-urile de specialitate la 300.000 de euro, dar se pare ca oficialii covasneni nu s-ar desparti de el pentru mai putin de 1.000.000 de euro. Rus ar fi intrat si pe radarul lui CFR Cluj, dar si a unor cluburi din Germania si Ungaria, iar Federatia Maghiara de Fotbal incercand in continuare sa ii ofere un loc in nationala de seniori a tarii vecine, daca nu va fi convocat de Contra la reprezentativa Romaniei.

Patronul si oficialii FCSB au fost impresionati si de Ibrahima Tandia (25 ani), un jucator polivalent care poate fi folosit atat ca varf fals, cat si pe cele 3 pozitii de mijlocas ofensiv din spatele atacantului clasic. El are pasaport francez si malian, fiind coleg la loturile de juniori ale Frantei cu campionii mondiali Pogba si Varane, dar bifand 4 meciuri si un gol pentru reprezentativa U23 a statului Mali. A fost dorit de Newcastle, Liverpool si Chelsea pe cand avea 18 ani, dar a ales sa ramana in Franta, la Caen. Ascensiunea sa fotbalistica a fost intrerupta de probleme medicale, dupa ce a stat accidentat aproape 2 ani pe tusa, dar si-a revenit complet dupa operatii succesive la meniscul drept si la cel stang. In acest sezon, el a jucat in toate cele 20 de partide, fiind titular in toate, in 16 chiar integralist, si a reusit 8 goluri, unul chiar in meciul cu FCSB. El nu impresioneaza prin fizicul sau (1,72m, 69 kg), dar este unul dintre cei mai rapizi si tehnici fotbalisti din Liga 1, fiind unul dintre putinii fotbalisti din prima liga care poate castiga un meci de unul singur. Este cotat la 550.000 de euro, dar clubul ar vrea sa obtina in schimbului lui o suma de 3-4 ori mai mare. Se pare ca de situatia sa s-ar fi interesat deja cluburi din Rusia, Turcia, Ucraina si Austria. 

Un alt jucator interesant pentru FCSB este Florin Stefan (22 ani), care este la origine fundas stanga, dar poate evolua si ca mijlocas stanga, avand calitatile sa joace si ca fundas central sau mijlocas defensiv. S-a distins atat la Juventus, cat si la Sepsi, prin fizic (1,83m, 72 kg) si combativitate, dar si printr-o capacitate mare de efort, avand profilul unui fundas lateral modern, cu multe urcari in sprijinul atacului. In acest sezon, a bifat 11 prezente in Liga 1 (8 ca titular) si a reusit doua goluri. De asemenea, a fost titular in nationala U21, care a obtinut calificarea la Euro 2019. Stefan fost crescut la FC Olt de acelasi antrenor care l-a format si pe Nicusor Bancu, titularul din acest moment al postului de fundas stanga la nationala de seniori. Este cotat la 350.000 de euro, dar FCSB l-ar putea transfera definitiv doar daca ar plati in schimbul lui peste 600.000 de euro. De el s-ar fi interesat Ludogoret, dar si cluburi din Rusia.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!