„Bătrâna Doamnă” a înregistrat trei remize și trei înfrângeri, având un golaveraj de 3-9. Doar Csikszereda stă mai rău, cu un singur punct.
Alexandru Meszar: „Noi nu prea ne hazardăm cu schimbările”
Gruparea din Miercurea Ciuc mai are însă un meci de disputat, deplasarea de la Botoșani.
În acest context, Alexandru Meszar a vorbit deschis despre viitorul lui Adrian Mihalcea. Conducătorul de facto al UTA-ei a garantat că nu se pune probleme demiterii antrenorului „Bătrânei Doamne”.
Meszar: „Avem încredere în staff și în echipă”
„Știți și dumneavoastră, invitații dumneavoastră și publicul. Noi nu prea ne hazardăm cu schimbările. Adi Mihalcea are un an și ceva la noi. Antrenorii de dinainte cel puțin un an, doi.
Deci, nu ne grăbim. Avem încredere în staff și în echipă. Stafful este foarte ok, pregătit, echipa la fel! O să îi mai sprijinim de transferuri, dar nu sunt ușor de identificat”, a declarat Alexandru Meszar, într-o intervenție telefonică la VOYO SPORT LIVE.
Pentru UTA urmează deplasarea de la Târgoviște, unde o va întâlni pe FCSB în calitate de gazdă. Partida din etapa a șaptea va avea loc pe 30 august, de la ora 21:00.